I would like to thank the Academy…

De ziua lui, pe care si-o serbeaza impreuna cu Pamantul pe 22 Aprilie, Canalia a primit multe lucruri, pe langa sfasietoarele rugaminti de a invia.

In primul rand, primi un sejur in sezonul estival intr-una din insulele grecesti, anume Zakynthos.

Nu e prima oara cand Canalia se duce in Grecia, insa e prima oara cand o Canalie va fi fost intalnita la o latitudine atat de sudica, incident care va fi amplu dezbatut la Societatea Geografica Regala Britanica.

Zakynthos e celebra pentru un cutremur care a distrus-o in intregime, pentru o epava (cat de Costinestian!) si pentru generozitatea locuitorilor, care si-ar taia mai bine un deget decat sa-ti dea un barbun pe carbuni.

Mai e celebra si pentru testoasele gigant (care pot atinge 180 de kilograme), Canalia fiind extrem de tentat de acestea, intentionand sa discute cu vocea care ii spune ce sa manance pentru a cere o dezlegare la testoase. Si la oua de testoasa.

Ce-l preocupa pe Canalia referitor la acest sejur este data plecarii. Vineri, 13 iunie.

Canalia mai primi de la colegii lui un teanc de cash si o pasarica, pe care Canalia o agata in cel mai luminos punct al mansardei in care lucreaza.

Si cam atat. In schimb, Canalia isi petrecu aniversarea singur, acasa, cu telefonul mort, pentru ca il suna toata lumea sa-l felicite, ca si cum implinirea a 28 de ani ar fi o mare scofala. Incarcatorul era la job, deci Canalia fu nevoit sa se duca pana in Piata Minis sa intrebe partenerii lui comerciali daca nu cumva au un incarcator de Nokia. Ei bine, nu aveau. Avea vecinul, care si acum are sms-urile Canaliei, pentru ca a fost nevoie de un schimb de cartele, pentru urgenta.

In seara aniversarii Canalia bau vin, manca frugal si apoi dormi bine. Iepurul odios ii fura si de data asta patura, din egoism si din barbarie.

Se pare ca pentru a fi apreciat cu adevarat nu e suficient doar sa mori, e necesar chiar sa invii. Evident, nu Canalia e primul, ci Lazar, urmat la scurta distanta de Isus Cristos.

De aceea, cu ocazia Pastelui, voi invia Canalia.

Ah, ce lung somn am dormit, zise el frecandu-se la ochii urdurosi in mod natural, inconjurati de cearcane monumentale, care se pot vedea cu ochiul liber de pe luna, desi ar fi totusi cam greu.

In somnul ei, Canalia infiintase aproximativ 20 de bloguri noi, incercand sa-si creeze o noua identitate. Ii fu insa imposibil, dorul de a se manifesta pe blogul de fata il covarsi astazi. Rugile ardente fura totusi de un minim ajutor. La Zidul Plangerii din Ierusalim se stransesera deja doua tone de ravase cu rugi de genul “Invie, Canalie!”, “Scrie, Canalie!”, “Da-ne ceva!”, “Am nevoie de un milion de dolari”, sau simplu: “Canalie!”.

Prietenii se oferisera sa-i cumpere un domeniu numai al lui (fapt care ar crea alte probleme). Canalia e insa universal. Chiar in aceste momente in Paraguay o grupa de studenti la Litere invata romaneste pentru a-l citi in original, satui de traducerile proaste aparute la editura Gallimard si convinsi ca in spatele randurilor seci in spaniola se ascunde o suculenta iudaica nedescifrata inca.

Canalia, proaspat inviat, cu blogul pe bloguri calcand, are planuri.

Ar dori sa vada Biertanul. Il jeneaza insa lipsa unui autoturism (dotat cu un motor cu combustie interna, evident).

Ar mai vrea sa vada si magnificul litoral al Marii Negre. Aceeasi jena.

Se va indrepta insa cu siguranta (si de sine, si avderbial) catre o curte mare (aprox. 5000 de metri patrati) unde va executa cateva gratare pascale. Ba, mai mult, intentioneaza sa doarma o noapte in casa de la tara, luand cu el sosetele de lana, caciuli, paltoane, pilote, mai multe perne si un iepure odios care i le va fura pe toate cand Canalia o sa adoarma.

Invierea si-o va sarbatori la una din manastirile descrise atat de indescriptibil aici, ducandu-se fericit, evlavios, cu cea mai mare lumanare posibila, calcand peste rurali pentru a fi primul care ia lumina, si plecand scarbit de inghesuiala infernala si miile de talpi pe care si le va lua cand se va lasa cu inconjurat de biserici de trei ori.

Spera insa la intregul aport logistic al tatalui sau, care il va plimba de la o manastire la alta, in cautare de cosuri pline cu bunatati, de care tatal lui e mare amator.

Acesta este ultimul articol scris de Canalia.

O noua identitate, daca va exista, va fi comunicata.

Multumesc pentru prezenta voastra.

Nu sterg contul, sa se amuze si altii de cele scrise aici.

Prietenii unei canalii se numesc in genere acoliti mai degraba. Nu e si cazul nostru, Canalia fiind… sa ne oprim aici, pentru ca urma o criza de narcisism.

Pe cine numim noi in general prieteni? Pe aceia pe care i-am invita la ziua noastra? Pe cei pe care i-am chema la nunta sau la botez? La munte, in vacanta? La Paris, la shopping? La o bere in Que Pasa (apa minerala sau fresh in cazul Canaliei)?

Acestea sunt criteriile? Daca aveti voi ceva de adaugat, chiar va rog.

Prietenii mei sunt putini, pentru ca nu am foarte mult timp liber, din cauza ca sunt fortat sa dorm zilnic cate 6-8 ore, lucrul care ma deranjeaza cel mai mult la viata, in afara de sfarsitul ei inevitabil.

Sa enumeram, dara.

Mama si tata.

De departe cei mai buni prieteni ai mei, pentru zeci de mii de motive. Cu toate astea, vorbim putin si rar.

Fratele meu.

Din nefericire pentru mine, respectiv fericire pentru el, e in Stockholm. As pleca fix in clipa asta sa ma vad cu el, chiar si pe jos. Din pacate WizzAir a eliminat cursa Bucuresti-Budapesta.

Criserb

Cu toate ca ne-am racit un pic impreuna de cand cu femeile din viata noastra, Criserb ramane aici

in top. Sa speram ca lucrurile vor fi la fel de frumoase pe viitor. Nedespartiti intr-o perioada, ne vedem acum separat de ale noastre. Adica de femei.

Colegii

Ii pun aici generic. Ma

refer la toti, absolut toti, chiar si cei mai noi dintre ei. Petrecem impreuna cate 8 ore pe zi. E normal sa catalogam asta drept prietenie, nu? Ca doar suntem prietenosi unii cu altii, nu?

Ciresele

Pe locul 1

Sanuca, pe

locul 2 Raluca si in acelasi timp ambele la egalitate

Evident, mai sunt si altii. Dar

despre ei in episodul viitor.

Am fost acuzat ca sunt narcisist, ca mi-am transformat blogul intr-o oglinda, in care imi arat total lipsit de jena parul de pe picioare.

Sa analizam, atunci. Sa scriem despre altceva. Sa satisfacem publicul larg. Sa ne rebranduim, asadar. Sa fim Canalia 2.0

Sa luam atitudine. Sa ne schimbam si stilul. Ma gandeam la o tenta mai frantuzeasca. Nu stiu cum ar iesi in romana, desi e limba tuturor posibilitatilor.

De ce ar avea o canalie nevoie de analize? Nu se spune ca iarba rea nu piere? Poate ca iarba nu e asa de rea pana la urma, nu?

In primul rand piciorul. Trei radiografii care demonstreaza cat de sanatos e Canalia, cat de perfect se incadreaza femurul in sold, cat de frumos e el chiar si pe interior. Radiologul spune cu o fermecatoare modestie: “Nu exista modificari. Ca novice in traumatologie, pot spune ca poate fi vorba de o relaxare ligamentara”. Cu alte cuvinte, e de la relaxare. Poate ca un stres suplimentar celui provocat de faptul ca nu am lectop m-ar ajuta, m-ar pune pe picioare atat la propriu cat si la figurat.

Ortopedul ma intreaba intelept care picior ma doare, probabil obisnuit ca oamenii pe care ii vede sa aiba intr-adevar dureri, care in cazul Canaliei lipseau aproape cu desavarsire. Stangul, zice Canalia automat. Ortopedul ii manipuleaza piciorul, intreband, Canalia il lasa moale, raspunzand: Acum te doare? Nu. Acum? Nu. Daca fac asa? Deloc. Nu ai nimic. Exclent, zice Canalia, gandindu-se ca a fost vindecat pe loc.

Apoi ortopedul se deda la magie alba, sau mai degraba incearca sa-l vindece pe Canalia prin autosugestie: “Nu ai absolut nimic, asculta-ma. M-ai inteles? N-ai nimic”.

Luciditatea doboratoare pe care Canalia o experimenteaza de 100 de zile, de cand nu mai consuma alcool, se puse insa stavila tentativei.

Placut impresionat de calitatea si rapiditatea serviciilor medicale din tara noastra, Canalia iesi din spital pe prima usa pe care o vazu, destinata probabil femeilor de serviciu, pentru ca se pomeni in curtea din spatele spitalului. Iesi pe usa respectiva pentru ca era deschisa si se simtea aer curat, iar Canalia doborase de trei ori recordul mondial de tinere a respiratiei cat timp se aflase in spital.

In al doilea rand, analizele generale. Promptitudinea personalului din clinica privata fu remarcabila. Dupa o scurta dezbatere asupra rezistentei venei, in clinica facandu-se practic si pariuri pe aceasta tema, Canalia fu intepat, sfatuit sa nu se uite ca sa nu i se faca rau, ceea ce Canalia nega dispretuitor si arogant, apoi i se recolta cam o galeata din sangele sau pretios, pentru ca analizele erau numeroase.

Rezultatele fura obtinute si interpretate seara.

Canalia fu cantarit (88 kile in viu), masurat in inaltime (1.73 m in greaban) si, ceea ce i se paru surprinzator, i se masura si talia. Rezultatele nu-i fura dezvaluite, probabil pentru a-i menaja psihicul fragil.

Tensiunea Canaliei este de 12 cu 8, impecabila din cate am inteles, constituind in sine o recomandare pentru trimiterea pe Statia Spatiala Internationala.

Doamna doctor se uita pe rezultate si exclama bine dispusa: “Sangele e impecabil!”. Speriat putin ca si doamna doctor ar putea dori o galetusa-doua din lichidul negru-lucifer care se numeste Sangele Canaliei, Canalia ofta. Carevasazica spaga vor toti.

Calciul se incadra cuminte in valorile normale, insa magneziul avea nesabuinta de-a fi peste acestea, fenomen rar.

Glicemia se pozitiona la limita inferioara a intervalului de normalitate. Sugar? No, thank you, Turkish! I’m sweet enough!

Colesterolul marit indica reminiscente ale chiolhanurilor porcesti atat publice cat si private la care Canalia obisnuia sa participe, fiind de multe ori amfitrion. Colesterolul bun era totusi in parametri decenti.

Cu alte cuvinte, ulei de masline si peste. De astea are nevoie Canalia acum.

I se prescrisera vitamine, numite Neuromultivit, ceea ce inseamna pratic o noua aluzie la starea de sanatate aparent subreda a Canaliei, care de fapt e doar in neuronii lui. Doamna doctor ii spuse insa ca dieta Canaliei are carente de cereale.

Si totusi, Canalia se simtea slabit. Apatic, fara energie, anemic. Cu toate astea, analizele sunt bune.

De aceea, Canaliei i se va intepa vena din nou, peste vreo 10 zile. Si e convins ca toate rezultatele vor fi exact invers. Calciu mai mult, magneziu mai putin, Glicemie mare, colesterol mic. Canalia va fi mai inalt cu un centimetru, mai slab cu un kil, iar talia mai ingusta cu un centimetru.

Se pare ca impulsul nestapanit de a face curatenie reprezinta dorinta de a repara, prin eforturi minime, dezordinea din viata. Dezordinea legata de chestiunile cu adevarat importante, si nu praful de pe sifonier.

Cu alte cuvinte, Canalia asta face cand saptamanal parca renoveaza, parca se muta, spalandu-si toate hainele, curatand gresia, aspirand, mopuind, carpuind si lustruind.

Sau, conform colegei Livia, unul dintre putinii oameni care il pot lua pe Canalia peste picior, mania asta a curateniei reprezinta o forma de paranoia combinatorie. Mi-e frica sa investighez despre ce e vorba exact si mai bine las lucrurile asa cum sunt. Denumirea suna amuzant si sunt convins ca e de fapt o inventie de-a Liviei.

Totusi, nici prima varianta nu mi se pare asa de plauzibila. Decizia de a slabi reprezinta in definitiv o mare curatenie generala in viata Canaliei. Iar periodic, Canalia mai face ordine printre prieteni sau printre diversele lui relatii, cum ar fi cele de familie sau personale.

Ca sa nu va speriati, avand in vedere tristetea postului anterior, va declar ca sunt bine si ca luni ma voi deplasa (evident cu ajutorul unui motor cu combustie interna-obsesia Canaliei) la Valcea, unde mi se vor efectua analize complete si probabil cateva radiografii.

Extinzand, si analizele reprezinta tot o curatenie generala.

Pe langa asta, Canalia are de gand ca in weekend sa intreprinda o asa-zisa excursie, oricat de scurta, atata timp cat e in aer liber, pentru a-si mai face curatenie si prin suflet.

Canalia se simte extrem de obosit in ultimul timp, din diverse cauze.

In primul rand alimentatia lui este putin cam ciudata in ultimul timp. Branzica de casa, cas, vaca la gratar, salata, paine. Teoretic ar fi de ajuns, dar ceva e in neregula, pentru ca simte ca nu are energie.

In al doilea rand, il sperie o interesanta, noua, plicticoasa si posibil ingrijoratoare afectiune a piciorului stang, care din cand in cand ii da semnale ca ar vrea sa iasa din incheietura. O fi lipsa de calciu? Bine, dar Canalia mananca lactate zilnic.

In al treilea rand, nu mai are laptop si nici internet acasa, ceea ce inseamna ca programul lui deja haotic a devenit cu atat mai haotic si deci deranjant.

In al patrulea rand, un anumit iepur se confrunta cu niste chestiuni personale care reusesc sa-l sacaie si pe Canalia.

In al cincilea rand, saptamana aceasta Canalia nu a facut curatenie generala, ceea ce nu i s-a mai intamplat de mai bine de doua luni.

In al saselea rand, proiectele Canaliei intarzie, datorita lipsurilor de tot felul, dar mai ales de timp al programatorilor sau designerilor.

In al saptelea rand, Canalia traieste intr-o lume in care densitatea prostilor creste de la secunda la secunda.

Canalia are, sau mai bine zis avea, un laptop negru, de fabricatie straina, cel mai probabil chinezeasca. Acesta a decedat duminica seara, in urma unui atac de hard. A hard attack.

In prezent sta la un alt birou, cu trei monitoare in fata, dintre care unul e stins si functioneaza pe post de oglinda. Canalia e captivat tocmai de acesta, care e montat central. In dreapta e Laptopul, pe care instaleaza Windows, desi banuieste ca e inutil. De o ora sta in acelasi loc si zice ca in 16 minute e gata. E normal?

Canalia a crescut la tara, intr-un mediu sanatos si ar fi avut toate sansele sa ajunga un tanar dezvoltat armonios, daca in viata lui nu ar fi intervenit alimentatia.

In acest weekend Canalia a purces (de origine latina) sa viziteze locurile sale de bastina, obarsia lui fiind una din principalele sale preocupari, in special mistificarile pe aceasta tema, care ii plac in mod deosebit.

Inarmat cu un prieten bun -Criserb- si cu un Iepure cu un Body Mass Index de 19 (uluitor, real si fascinant), Canalia se deplasa cu o viteza medie de 100 km/h spre Ramnicu-Valcea, locul unde Oltul face pauza si mananca niste reziduuri chimice de la Combinatul Oltchim, inainte de a se vomita pe el insusi in Dunare.

Ajuns la parintii sai, Canalia urca Iepurul pana la etajul trei, unde il hrani. Apoi coborara impreuna, luara un taxi si un autocar, ajungand in statiunea balneo-climaterica Baile Govora, un loc de unde foarte multor romani si straini le place sa plece.

Renovarea e cuvantul de ordine. Sau Hotelul Palas are grave probleme cu tencuiala. In fata intrarii secundare a hotelului exista un telefon numai bun pentru spionii care probabil reprezinta singura clientela a hotelului.

Tot in Baile Govora exista si un stadion de fotbal, sport indragit de multe puicute autohtone. Hai Motzi! Paseaza! Da-i pasa cu pintenul!

Mergand pe jos cu Iepurul de mana, Canalia urca incetisor dealul Govorei, sunandu-l din cand in cand pe tatal lui, care ba nu avea semnal, ba nu raspundea, ca si cum ar fi fost la metrou.

O pauza de revigorare si rehidratare fu facuta la renovatul si luxosul hotel Belvedere, unde s-au consumat apa plata si cafea. Apoi ascensiunea continua, iar tatal Canaliei raspunse la telefon si se urca in masina pentru a veni in ajutorul bietilor excursionisti, care apelasera fara succes chiar si la metoda autostopului.

Tatal Canaliei e un om cunoscut pentru promptitudine si excursionistii fura depusi in siguranta pe teritoriul familiei, in curte, unde Mamaia Canaliei ii invita la masa, iar acestia refuzara, preocupati de turismul religios.

In consecinta se deplasara pe jos pana la Manastirea dintr-un lemn, aflata la 1 km distanta. Despre manastire veti citi multe. Are si un muzeu, si un palat, si o bisericuta mica si ticsita cu icoane pe care Iepurul dorea sa le sterpeleasca pentru colectia proprie.

Alte lucruri sunt stiute mai putin. De exemplu, ca in jurul bisericutei sunt multi stejari seculari. Unul a fost taiat si s-a confectionat o masuta din el. In masuta turistii evlaviosi au inceput sa infiga monede. Italienii arunca bani in fantani. Noi ii ingropam in lemne.

Biserica Ortodoxa nu e deloc de acord cu aceste practici, motiv pentru care le-a interzis explicit.

Iata si o famile (probabil) de aviatori care sunt mentionati pe o placuta comemorativa la intrarea in incinta manastirii. Manastirea e sub obladuirea Marinarilor si Aviatorilor. Familia Popescu e compusa din Ciocanel, Oita si Pufi.

Pana sa aiba Kogalniceanu fantastica lui idee de a dezrobi tiganii robi, Manastirea o ducea bine de tot, fiind proprietara unui sat intreg de astfel de sclavi. Satul se numeste acum Dezrobiti. Cetatenii de etnie rroma din acest sat au fost colegi de scoala primara cu Canalia si vor intra in istorie pentru acest lucru.

Ei traiesc in case de genul celei care se vede in imagine.

Impresionat de fascinatia excursionistilor fata de lacasurile de cult, tatal Canaliei ii duse pe acestia la mai putin cunoscuta Manastire Surupatele (satul Canaliei) unde se afla mormintele stra-strabunicii Canaliei din partea strabunicii din partea bunicului din partea tatalui, a strabunicii din aceeasi sursa, si a strabunicului.

Biserica nu o aratam, doar gradina. Canalia a fost aici de Inviere de vreo doua ori, placandu-i mult, mai ales ca satenii ii dadeau lui oul rosu in cazul in care, dupa ce ciocnisera, oul bebelusului Canalie se sparsese in mod regretabil, fapt evidentiat uneori prin lacrimi.

Dupa aceste vizite, Canalia, Iepurul si tatal mai mersera si la Biserica din Colnic, unde se afla inmormantat bunicul Canaliei. Poze nu punem, ca e monument istoric, mai vechi decat cele doua de mai devreme si asezat pe locul unui lacas probabil pagan. Cei cu adevarat interesati pot apela cu incredere pentru detalii.

Canalia si Iepurul mersera apoi la Valcea, la shopping in excentricul Mall sferic din localitate. Apoi dormira.

Fostii vecini ai Canaliei salutara temporara intoarcere a acestuia in oras, scuturand covoarele. Incepuse sa ploua marunt, pentru ca era praf si asta favorizeaza astmul, de care unii iepuri sufera.

WhiteHead, proaspata mamica a unui site de femei urbane (ceea ce ma duce cu gandul la necesitatea imperioasa a unui site de femei rurale, care constituie vasta majoritate a posesoarelor de mamele din Romania) imi spune ca pentru a produce un text (iata cum imi deconspir ocupatia principal aducatoare de venit) nu trebuie decat sa te apuci sa scrii.

E adevarat. Merge uneori. Dar rezultatele nu sunt deloc spectaculare. Textele la care tin cel mai mult vor ele singure sa se nasca, ma folosesc pe mine pentru a aparea pe lume. Cele scrise ca sa fie scrise sunt ca orice embrion obtinut in laborator.

Asa ca-i spun frumos lui WhiteHead sa termine cu prostiile. Spun asta pentru ca ea e la Paris, altfel nu aveam tupeul.

Desi Canalia arunca in stanga si-n dreapta cu mare usurinta fel de fel de adjective sau adverbe care mai de care mai putin elogioase, la fel de des se analizeaza pe el insusi si si mai des isi acorda singur atributele sau complementele respective, din spaima ca pe el nimeni nu il baga in seama.

De aceea, Canalia se considera pe el insusi un fel de super-erou a carui putere supranaturala este de a critica negativist absolut orice, inclusiv pe el.

Oriune se intampla ceva, Canalia apare si spune critica. De exemplu, pe Magheru e plin de panselute. Canalia apare la fata locului si declara incruntat: “panselutele sunt simbolul homosexualitatii, deci Bucurestiul e cea mai gay capitala din lume”.

In acelasi timp, in Sectorul Trei, unde Canalia mananca, respira, doarme si se zvarcoleste de frig in pat pentru ca un iepure odios ii fura sistematic plapuma aproape in fiecare noapte, panselutele sunt un delicat cadou primit de la Negoita, primarul despre care Canalia crede ca ar trebui sa aiba temple, icoane, diverse ziduri ale plangerii si procesiuni religios-glamour.