I would like to thank the Academy…

Plurivalent, adica in dungi si carouri, multicolor ca intotdeauna, Canalia isi tine respiratia la semaforul de langa Intercontinental, pentru ca un domn evident transpirat crede ca daca se infilteaza la 3 cm in fata Canaliei semaforul va deveni verde intr-un timp mult mai scurt.

In spatele Canaliei, un israelian vorbeste la telefon despre Romavia. Cu cine-nici nu mai conteaza.

Langa Ambasada SUA, observand ca s-a oprit dintr-o data apa care curge de ani buni dintr-o conducta direct intr-un canal, sfidand toate documentarele despre incalzire globala si ecologie, inclusiv Adevarul Inconvenient al lui Al Gore, Canalia scoate telefonul sa faca o poza.

Gardianul roman al Ambasadei vine spre el, incercand probabil sa-i explice ca e interzis fotografiatul. Un baiat bun, cu siguranta, de la tara-ca si Canalia, care doar executa ordine si nu a auzit in viata lui de Google Earth.

Canalia, un fin observator al realitatii esentiale, face o remarca amuzanta asupra imbunatatirii arsenalului din dotarea gardienilor. Toti au primit pistoale noi, insa el se intreaba daca nu cumva sunt cu apa, cunoscuta fiind inutilitatea unui pistol in fata unui kilogram de trinitrotoluen.

Intrigat, gardianul ii arata Canaliei pancarta care spune sa circule pe trotuarul celalalt. Enervat, Canalia isi continua plimbarea, murmurand replici acide la adresa imperialismului american si la absenta unor arme biologice din propriile buzunare.

Pentru ca abia plouase, o masina ADP spala strada, pentru a contribui la dezvoltarea baltilor prin care cetatenii automobilisti trec cu viteza stropind cetatenii pietoni, care incep sa se lipeasca infricosati de ziduri, cum bine au spus Ilf si Petrov in Vitelul de Aur.

La Alimentara Nicky Lucky, Canalia se uita aparent miop la preturile produselor din rafturi, face calcule complicate, demne de un expert in ecuatii diferentiale, apoi se duce la casa si declara diverse sume la cele sase raioane ale magazinului, plateste, ia bonul si sta la sase cozi diferite pentru a ridica produsele respective.

Face asta pentru a economisi timp, altfel fiind nevoie sa stea de doua ori la cele sase cozi pentru a cere bonuri de mana pe care ar trebui sa le prezinte in mod normal la casa, urmand apoi sa stea iar la cozi pentru a ridica produsele.

La fiecare raion returneaza primul produs care ii este dat, pentru ca expira chiar in ziua achizitiei si i se da un al doilea produs, care expira peste trei saptamani.

Toate acestea intr-o mare de ranjete acre dispuse oblic pe fetele a sapte femei de isprava aflate la menopauza.

Pentru a se amuza, intra si in micutul magazin de alaturi, unde o doamna de etnie roma intre doua varste se socheaza la fiecare intrebare. Canalia incearca sa afle intotdeauna altceva: daca au Super Glue, daca au insigne cu Daft Punk, daca au paine pe vatra proaspata, daca au tigari Marasesti si asa mai departe, desi nu-si doreste niciunul din bunurile enumerate mai sus, ci pur si simplu se asteapta ca intr-o zi sa fie surprins de un raspuns pozitiv.

La floraria din coltul Batistei cu Calderon, Canalia observa sorturile imaculate ale florareselor tiganci si se intreaba daca martea e ziua de spalat a tiganilor sau ziua internationala de spalat a tiganilor sau Martea Unica de spalat a tiganilor.

Langa magazinele de delicatese de pe Campineanu, Canalia ofteaza, resimtind lipsa acuta a pateului de foie-gras din alimentatia sa zilnica. Stie ca inauntru au chiar si afine confiate, desi nu a intrat niciodata.

Isi aduce aminte de dulceata de soc, inghite in sec si sufera un atac de ruralitate in plina strada.

Langa santierul de la coltul Strazii Campineanu cu Strada Academiei observa cu mare atentie macaraua, incercand sa nu treaca pe sub ea, pentru ca accidentele se intampla indeosebi oamenilor obisnuiti ca el.

Muncitorii beau sucuri acidulate si dezbat chestiunea uninominalului, mentionand aceleasi nume de pe listele cu care s-au obisnuit in ultimii 18 ani. Aparent, Elena Udrea se intinde lasciv pe sub dura mater-ul lor, tinand in maini ba niste trandafiri, ba o sageata erotica liberala.

In fata Comitetului Central, Canalia se uita la balcon si nu intelege unde erau plasate camerele de luat vederi care ii dadeau impresia in 1989 ca Ceausescu e undeva sus de tot. Se intreaba si daca heliportul mai e operational.

Traversand Calea Victoriei prin fata Bisericii Cretulescu, Canalia face poza la ruinele arcadelor de sub sosea, dezvelite de lucrarile recente la reteaua de apa si canalizare.

Salutandu-l demn pe Coposu, intoarce spatele ororii numite popular Teapa lui Ghildus, sau Cartoful, si coboara pe langa Palat, planuind deja cearta cu vanzatoarele de la Angst pe probleme de card de cumparaturi si surzenie temporara subita.

Trecand intamplator astazi pe la 10 prin Gradina Cismigiu (retineti: Gradina), Canalia se strecura tiptil pe aleile cele mai umbroase.

Venea dinspre Cercul Militar, unde Vadim pupa un steag, inconjurat de generali si cu spatele la Garda de Onoare. Traficul fusese oprit, niste jandarmi interogand prin sondaj cate o domnisoara unde merge, cu ce se ocupa, sau ce parere are.

Canaliei ii era cald, situatie agravata si de prezenta lui Vadim. O lua incetisor pe mijlocul Bulevardului Elisabeta, pustiu, torid si marginit de sedimente de afise. Vazu toneta din fata intrarii in Gradina, se bucura, era salvat.

Avand un auz remarcabil, Canalia nu putu sa nu auda cateva fraze, in trecerea prin Cismigiu.

Un tanar, asezat pe banca, dotat cu telefon, agenda si pix spunea: “Eu pot sa vorbesc cu domnul Andreescu? Buna ziua. Ma numesc …. si suntem de la firma”. Accent dur moldovenesc. Folosirea prenumelui personal in mod corect, dar inutil, urmata de dezacord grav. Nu dezacordul m-a deranjat sau mirat. Pronumele. De unde? Cum a invatat romaneste? E limba materna? E rus? E agent de vanzari, clar. Sau ceva. Gen… (ca sa ma inspir si eu din filmul ala romanesc). Sau e din dorinta de a fi mai politicos?

La naiba, isi zise Canalia, trebuie sa invat limba rusa, nu mai merge asa!

Pe o alta banca, doua pensionare standard: “…. si stateau, domnule, pe acoperisul fabricii. Ca era mai cald”. Cine? Porumbei? Cum adica mai cald? Si de ce sa vrei sa stai la cald cand e cald? Era mai frig inauntru?

O a treia pensionara, insa nu standard, ci cu sosoni de casa grosi, se baga in discutie de pe o banca adiacenta: “Si stiti cine mai statea pe acoperis?”.

Doamne, is spuse Canalia. Uite cum trec mai departe si nu aflu ceea ce e probabil cea mai formidabila povestire spusa vreodata in Cosmigiu. Ce poate sta pe acoperis, fiind mai cald? Si MAI CINE poate sta acolo, fie ca era mai cald, fie ca era altfel?

Aceste lucruri Canalia nu le va afla niciodata, pentru ca merse mai departe… si trecu pe langa o banca unde sedeau intr-o pozitie conspirativa doua doamne, la vreo 40 de ani.

Prima doamna: Si atunci, au venit aia…

A doua doamna: Comunistii…

Prim: Nu…

Dar cine, cine? Pentru numele lui dumnezeu! Cine ar mai fi putut sa vina, in afara de comunisti? Voi stiti sa mai fi venit cineva? Si de ce vorbeau in semi-soapta? De ce conspirau?

Nici asta nu va afla Canalia niciodata, pentru ca isi continua drumul, serpuind pe cele mai umbroase alei.

Langa locul de joaca al copiilor, o fetita desculta alerga dupa o minge mare, taindu-i calea Canaliei, care intarzie un pas, suficient pentru a prinde din zbor cateva cuvinte rostite de o voce de bunica: “Si n-avea nimica pe ea…”

Cine? Cine, domnule, se intreba Canalia, in  timp ce iesea din marea Gradina a lui Dumnezeu, numita Cismigiu.

Vacanta in insula a fost plina de oportunitati foto, dupa cum veti vedea in continuare.

Trebuie sa mentionez ca toate drepturile de autor pentru pictorialele care urmeaza sunt detinute de Canalia&Co.

In primul rand, pentru comunitatea gay.

Apoi, cu dedicatie speciala pentru cocalari.com. As dori sa se organizeze un fel de concurs pentru cel mai cocalar cocalar, fiind convins ca am sanse mari la titlu cu aceasta ipostaza.

Pentru baietii nostri din teatrele de operatii din Afghanistan si Iraq, o ipostaza demna, sobra, tacuta. Aproape mortuara.

Canalia spera sa primeasca un Premiu Nobel, deoarece este si intotdeauna a fost pentru paie.

O alta fantezie de-a Canaliei e sa devina marinar. Iata-l aici, demn, flexat.

Si acum, intr-o nota mai serioasa, voi prezenta cateva atractii ale insulei Zakynthos

Iata un ciulin (nu sunt sigur daca e ciulin).

Un apus de soare. Bineinteles, magic.

Insula, panorama cu partea campioasa.

Venetienii au fost peste tot, infiintand bordeluri, cetati si porturi. Canalia a descoperit si in Zakynthos o Venetie, scrisa cu B.

Zakynthos, sau Zante pentru cunoscatori, are multe drumuri nationale, desi niciunul nu are vreo corespondenta spre continent, chestie absolut evidenta, fiind vorba aici despre o insula, motiv pentru care nici nu trebuia probabil sa mentionez acest lucru absolut stupid.

Zante are o parte munt-oasa si o parte campi-oasa.

Pe partea muntoasa sunt doar cateva plaje, cea mai spectaculara fiind Porto Roxa, unde nu se poate inota, sau cel putin Canalia nu poate, datorita pericolului de a fi zdrobit violent de stanci. In schimb, se poate admira apusul, se poate analiza inaltimea valurilor sau viteza curentului, contempland in acelasi timp modalitatea prin care te poti intoarce, serpentinele fiind in stare sa-l intimideze chiar si pe Sebastian Loeb.

O alta asa-zisa plaja de pe partea muntoasa este Limnionas, unde novicii nu pot intra in apa prea usor. Lipseste nisipul, lipseste panta lina, locul fiind de fapt un golfulet adanc si ingust, cu stanci pe ambele parti. Interesant pentru cei care vor sa se arunce in apa de la vreo doi metri inaltime.

Tot pe partea muntoasa e si Capul Keri, in sud, unde se gaseste cel mai mare steag al Greciei din lume, sau cel mai mare steag din lume, intamplator al Greciei. A fost construit in China si adus cu vaporul. Sau cu o barja, conform unor teorii alternative emise de un iepur, acelasi care se declara convins ca stalpul are intr-adevar 50 de metri inaltime, desi se vedea clar un fel de prelungitor atarnand de catargul principal.

In nordul partii muntoase se remarca satul Volimes, unde un covor facut de cooperativa locala de productie fu achizitionat la inimaginabilul pret de 13 euro, redus de la 15.

Extremitatea nordica e salbatica, plina de tufe cu spini, cimbru salbatic, cariere de piatra si garduri din piatra, totul presarat cu pietre, stanci, bolovani, pietris, pietricele, pietroaie si in general multe roci asemanatoare pana la identitate cu pietrele.

De la Capul Skinari (nordul cel mai de nord) se vede in toata splendoarea ei insula Kefalonia, pe care Canalia o tot confunda cu Muntele Olimp, intrebandu-se cum de credeau grecii ca pot trai zeii pe-acolo, din moment ce locul e foarte accesibil si probabil niciun grec nu a dat peste Zeus in timp ce poza in diverse ipostaze: ba taurul care a rusinat-o pe Europa, ba lebada care a batjocorit-o pe Leda.

In Anafonitria, o localitate din nordul insulei, Canalia si Iepurul intalnira un soi de chelner/proprietar al unei taverne, care le oferi o imagine succinta a naturii businessului turistic din Zakynthos.

Omul se aseza la masa langa noi. Niciodata n-a mai fost Canalia atat de speriat de un chelner, nici macar in Romania, la cel mai acut birt, unde se intampla sa mai fie strafulgerat de un iz de transpiratie, halena sau fungi intradigitali.

Firzt, do you zpeeak a lit-tle englees, o a lit-tle grik?

English.

Woould zoo like to try zomething from ze grill? We-ghi have fres saganaki, fres suvlaki, fres zatziki, olives, nice, local.

Si asa mai departe. Totul era nice, fresh, local.

Sa fi cerut un ananas, tot local ar fi fost. O marmota de Mongolia? Very fresh, local.

Pentru Canalia o revelatie culinara fu caracatita in otet. De departe cea mai buna oferta a insulei o veti gasi la Taverna Levante, pe strada principala din Alykanas.

Transportul e asigurat de autobuze, Canalia si Iepurul observand multe statii prin toata insula, din Matizul Topless (cu acoperis retractabil) pe care il inchiriara cu 26 de Euro pe zi. Multumim Christian Tour pentru fantastica lor propunere de a inchiria de la Xeno cu 30 Euro pe zi, la super-oferta, un Matiz fara acoperis retractabil.

Sfat: nu luati in considerare sfaturile agentiei care v-a vandut biletele.

Hotelul era modest, situat in ceea ce Canalia numeste Little Romany, un sector al insulei plin de romani, dotat chiar si cu un bar propriu, unde se transmite incontinuu pe o plasma Realitatea TV, pe terasa.

Foarte multi romani nici macar nu ies din Little Romany, multumindu-se cu piscina generoasa, cu terasa dotata cu familiarele scaune de plastic, televizorul dat pe meciurile nationalei.

Micul dejun, extrem de variat, in sensul ca baconul prajit a fost bine alternat cu crenvurstiul prajit si cu o chiftea uleioasa, a fost permanent insotit de un suc format din 10% portocale si 90% apa, un ness frecat romaneste si o salata veche de doua zile si moale, ideala pentru pensionarii cu proteza dentara.

Chelnerita, o tiganca romanca, a fost agasata de Ovidiu, un roman trist, care venise in concediu cu prietena si cu tatal lui octogenar.

Foarte dragute au fost soparlele care se adunau pe zidurile hotelului, atrase de lumina si de tantari. Desi initial credeam ca zonele din jurul becurilor aprinse sunt un fel de discoteci de soparle, mai tarziu ne-am dat seama ca erau de fapt niste restaurante, unde soparlele serveau very nice, fresh, local tantari, from ze grill.

Pentru cei pasionati de baloane cu heliu, acestea sunt vandute in Alykanas de niste tigani greci. Achizitionarea unui delfin roz fu o prioritate pentru Canalia si Iepuru, bietul animal fiind eliberat in ultima seara de langa piscina hotelului, din dorinta de a le oferi celor din turnul de control al aeroportului cateva momente de neuitat, senzationalul lipsind cu desavarsire din insula.

Partea campioasa a insulei e dominata de densitatea fenomenala a drumurilor, absolut toti locuitorii fiind cu siguranta adeptii peripatetismului, filosofand incontinuu: daca o iau pe asta nu vad nimic, dar ajung mai repede, daca o iau pe asta merg mai incet, dar consum mai putin, daca o iau pe asta fac tot atat timp, fiind paralel cu celalalt, dar asfaltul e de o culoare mai deschisa, mai placuta, mai fresh, mai local.

Capitala insulei e Zante Town, dotata cu ruine pe un deal, cu zeci de terase, taverne, magazine de kitsch, port, cateva strazi cu sens unic si multe strazi pustii, inchise circulatiei sau atat de neinteresante incat nici macar locuitorii nu trec pe acolo.

In sud sunt cateva plaje unde vin testoasele sa-si depuna ouale, dupa care se duc in Laganas la discoteca.

Recomandari: in mod clar nordul si vestul insulei, indeosebi capul Keri, Porto Vromi si golful Exo Chora (nu mai stiu cum se numeste localitatea, dar privelistea face toti banii).

Ar mai fi plaja Gerakari, unde Iepurul a facut primi pasi in arta inotului, si plajele din Golful Alykes, unde Iepurul a descoperit ca poate inota cu Snorkle, apoi si fara Snorkle.

Ar mai fi de mentionat restaurantele chinese/indian, iepurele cu cepe mici, minigolf, desavarsita lipsa a politistilor, excursiile cu barci cu fundul de sticla.

Si, daca ati reusit sa va imaginati deja cum arata insula, adaugati maslini oriunde e posibil si imaginea e completa.

Detalii aleatorii: Otopeni e un aeroport decent, insa e mai mereu plin de romani. Aeroportul din Zakynthos pare nou-nout si, foarte important, se poate fuma in interior, la etaj.

Romanii sunt o specie rara, care ar trebui pastrata intacta, neafectata de mediul exterior, intr-un fel de rezervatie a planetei. Nu pentru ca ar fi pe cale de disparitie, ci pentru ca mai tarziu vor reprezenta probabil un uluitor material de studiu pentru antropologi.

Maine, vineri 13, ma voi imbarca intr-un charter Aegean Airlines, care ma va depune 2 ore mai tarziu in Zakynthos, Insh’Allah.

Detalii veti gasi aici.

Mi-am pregatit deja bagajul si mai am doar de cumparat un slip care sa-mi vina, monstruozitatea pe care o am acum provenind din ceea ce eu numesc “Epoca de grasime”.

Printre lucrurile pe care a trebuit sa le fac inainte de a pleca a fost si scrisul a suficiente articole pentru o saptamana, chestie care m-a cam epuizat nervos.

Abia acum am timp sa studiez cu adevarat ce are insula de oferit. Pana ma intorc delectati-va cu times.ro.

Pentru ca are o cultura generala demna de Iorga, singurul roman documentat ca avand doi creieri si ambii prosti, Canalia decise intr-un acces de religiozitate turistica sa participe la concursul Descopera, sperand sa castige si sa plece in Africa.

Inspirat probabil si de tricoul lui Sascha Baron Cohen din Talladega Nights, va urez de pe acum Hakuna matata. Bitches.

In primul rand, as dori sa mentionez ca cei de la times.ro m-au rugat sa imi imaginez o zi din viata mea ca primar al Bucurestiului. Am decis sa-i ajut si am scris o pagina de jurnal, pe care o veti gasi aici. Votati-ma, daca sunt citit castig o caricatura.

Din pacate nu am ajuns pe panoul de onoare alaturi de alti bloggeri mai renumiti, cum sunt Piticu, Orlando (despre care am auzit ca nici nu e blogger si lucreaza la ProTV) si un individ - Perfidius Smith, care nu stiu cum a ajuns la panou, dar e clar ca are pile pe-acolo.

In al doilea rand, tin sa comunic cititorilor mei ca am fost la tara, unde am remarcat o chestie frapanta. Diferenta intre statia de asteptare veche si cea noua din satul meu.

Iata cum Europa ne prinde din urma cu pasi repezi, iar taranii nostri sunt mai moderni decat credeati.

Ce e si mai frapant insa e diferenta intre noua statie de asteptare din satul de romani (asta de mai sus) si noua statie de asteptare din satul de tigani - sau rudari (adica asta de mai jos):

Dezastrul fu produs de populatia autohtona de tigani in noaptea de inviere, pe care Canalia o petrecu la o manastire discreta, prezentata mai demult, intr-un decor dominat de preotul batran, ragusit si obosit, precum si de cosurile cu pomana pentru morti. Ce e interesant la aceasta manastire e ca in noaptea de inviere tot satul e in cimitir,  aprinzand cate o lumanare mortilor.

Obiceiul de a bea in cantitati mari de Pasti e o caracteristica dominanta a romanilor, insa si a iepurilor, dupa cum se vede in imaginea de mai jos. Faptasul, doborat de alcool, fusese pus in vitrina pentru a fi facut de ras, probabil. Observati cum iepurul constientizeaza in ultimul moment gravitatea faptei si o regreta, spasit.

In aceste conditii, scarbit de gravele tare ale concetatenilor lui, Canalia decise sa se rada in cap si sa se refugieze in propria locuinta, traind in principal cu vegetale, regim care da uneori stari ciudate si chiar transformari fizice ireversibile.

Iata-l pe Canalia in urma saptamanii de monahism:

Se pare ca pentru a fi apreciat cu adevarat nu e suficient doar sa mori, e necesar chiar sa invii. Evident, nu Canalia e primul, ci Lazar, urmat la scurta distanta de Isus Cristos.

De aceea, cu ocazia Pastelui, voi invia Canalia.

Ah, ce lung somn am dormit, zise el frecandu-se la ochii urdurosi in mod natural, inconjurati de cearcane monumentale, care se pot vedea cu ochiul liber de pe luna, desi ar fi totusi cam greu.

In somnul ei, Canalia infiintase aproximativ 20 de bloguri noi, incercand sa-si creeze o noua identitate. Ii fu insa imposibil, dorul de a se manifesta pe blogul de fata il covarsi astazi. Rugile ardente fura totusi de un minim ajutor. La Zidul Plangerii din Ierusalim se stransesera deja doua tone de ravase cu rugi de genul “Invie, Canalie!”, “Scrie, Canalie!”, “Da-ne ceva!”, “Am nevoie de un milion de dolari”, sau simplu: “Canalie!”.

Prietenii se oferisera sa-i cumpere un domeniu numai al lui (fapt care ar crea alte probleme). Canalia e insa universal. Chiar in aceste momente in Paraguay o grupa de studenti la Litere invata romaneste pentru a-l citi in original, satui de traducerile proaste aparute la editura Gallimard si convinsi ca in spatele randurilor seci in spaniola se ascunde o suculenta iudaica nedescifrata inca.

Canalia, proaspat inviat, cu blogul pe bloguri calcand, are planuri.

Ar dori sa vada Biertanul. Il jeneaza insa lipsa unui autoturism (dotat cu un motor cu combustie interna, evident).

Ar mai vrea sa vada si magnificul litoral al Marii Negre. Aceeasi jena.

Se va indrepta insa cu siguranta (si de sine, si avderbial) catre o curte mare (aprox. 5000 de metri patrati) unde va executa cateva gratare pascale. Ba, mai mult, intentioneaza sa doarma o noapte in casa de la tara, luand cu el sosetele de lana, caciuli, paltoane, pilote, mai multe perne si un iepure odios care i le va fura pe toate cand Canalia o sa adoarma.

Invierea si-o va sarbatori la una din manastirile descrise atat de indescriptibil aici, ducandu-se fericit, evlavios, cu cea mai mare lumanare posibila, calcand peste rurali pentru a fi primul care ia lumina, si plecand scarbit de inghesuiala infernala si miile de talpi pe care si le va lua cand se va lasa cu inconjurat de biserici de trei ori.

Spera insa la intregul aport logistic al tatalui sau, care il va plimba de la o manastire la alta, in cautare de cosuri pline cu bunatati, de care tatal lui e mare amator.

De ce ar avea o canalie nevoie de analize? Nu se spune ca iarba rea nu piere? Poate ca iarba nu e asa de rea pana la urma, nu?

In primul rand piciorul. Trei radiografii care demonstreaza cat de sanatos e Canalia, cat de perfect se incadreaza femurul in sold, cat de frumos e el chiar si pe interior. Radiologul spune cu o fermecatoare modestie: “Nu exista modificari. Ca novice in traumatologie, pot spune ca poate fi vorba de o relaxare ligamentara”. Cu alte cuvinte, e de la relaxare. Poate ca un stres suplimentar celui provocat de faptul ca nu am lectop m-ar ajuta, m-ar pune pe picioare atat la propriu cat si la figurat.

Ortopedul ma intreaba intelept care picior ma doare, probabil obisnuit ca oamenii pe care ii vede sa aiba intr-adevar dureri, care in cazul Canaliei lipseau aproape cu desavarsire. Stangul, zice Canalia automat. Ortopedul ii manipuleaza piciorul, intreband, Canalia il lasa moale, raspunzand: Acum te doare? Nu. Acum? Nu. Daca fac asa? Deloc. Nu ai nimic. Exclent, zice Canalia, gandindu-se ca a fost vindecat pe loc.

Apoi ortopedul se deda la magie alba, sau mai degraba incearca sa-l vindece pe Canalia prin autosugestie: “Nu ai absolut nimic, asculta-ma. M-ai inteles? N-ai nimic”.

Luciditatea doboratoare pe care Canalia o experimenteaza de 100 de zile, de cand nu mai consuma alcool, se puse insa stavila tentativei.

Placut impresionat de calitatea si rapiditatea serviciilor medicale din tara noastra, Canalia iesi din spital pe prima usa pe care o vazu, destinata probabil femeilor de serviciu, pentru ca se pomeni in curtea din spatele spitalului. Iesi pe usa respectiva pentru ca era deschisa si se simtea aer curat, iar Canalia doborase de trei ori recordul mondial de tinere a respiratiei cat timp se aflase in spital.

In al doilea rand, analizele generale. Promptitudinea personalului din clinica privata fu remarcabila. Dupa o scurta dezbatere asupra rezistentei venei, in clinica facandu-se practic si pariuri pe aceasta tema, Canalia fu intepat, sfatuit sa nu se uite ca sa nu i se faca rau, ceea ce Canalia nega dispretuitor si arogant, apoi i se recolta cam o galeata din sangele sau pretios, pentru ca analizele erau numeroase.

Rezultatele fura obtinute si interpretate seara.

Canalia fu cantarit (88 kile in viu), masurat in inaltime (1.73 m in greaban) si, ceea ce i se paru surprinzator, i se masura si talia. Rezultatele nu-i fura dezvaluite, probabil pentru a-i menaja psihicul fragil.

Tensiunea Canaliei este de 12 cu 8, impecabila din cate am inteles, constituind in sine o recomandare pentru trimiterea pe Statia Spatiala Internationala.

Doamna doctor se uita pe rezultate si exclama bine dispusa: “Sangele e impecabil!”. Speriat putin ca si doamna doctor ar putea dori o galetusa-doua din lichidul negru-lucifer care se numeste Sangele Canaliei, Canalia ofta. Carevasazica spaga vor toti.

Calciul se incadra cuminte in valorile normale, insa magneziul avea nesabuinta de-a fi peste acestea, fenomen rar.

Glicemia se pozitiona la limita inferioara a intervalului de normalitate. Sugar? No, thank you, Turkish! I’m sweet enough!

Colesterolul marit indica reminiscente ale chiolhanurilor porcesti atat publice cat si private la care Canalia obisnuia sa participe, fiind de multe ori amfitrion. Colesterolul bun era totusi in parametri decenti.

Cu alte cuvinte, ulei de masline si peste. De astea are nevoie Canalia acum.

I se prescrisera vitamine, numite Neuromultivit, ceea ce inseamna pratic o noua aluzie la starea de sanatate aparent subreda a Canaliei, care de fapt e doar in neuronii lui. Doamna doctor ii spuse insa ca dieta Canaliei are carente de cereale.

Si totusi, Canalia se simtea slabit. Apatic, fara energie, anemic. Cu toate astea, analizele sunt bune.

De aceea, Canaliei i se va intepa vena din nou, peste vreo 10 zile. Si e convins ca toate rezultatele vor fi exact invers. Calciu mai mult, magneziu mai putin, Glicemie mare, colesterol mic. Canalia va fi mai inalt cu un centimetru, mai slab cu un kil, iar talia mai ingusta cu un centimetru.

Canalia a crescut la tara, intr-un mediu sanatos si ar fi avut toate sansele sa ajunga un tanar dezvoltat armonios, daca in viata lui nu ar fi intervenit alimentatia.

In acest weekend Canalia a purces (de origine latina) sa viziteze locurile sale de bastina, obarsia lui fiind una din principalele sale preocupari, in special mistificarile pe aceasta tema, care ii plac in mod deosebit.

Inarmat cu un prieten bun -Criserb- si cu un Iepure cu un Body Mass Index de 19 (uluitor, real si fascinant), Canalia se deplasa cu o viteza medie de 100 km/h spre Ramnicu-Valcea, locul unde Oltul face pauza si mananca niste reziduuri chimice de la Combinatul Oltchim, inainte de a se vomita pe el insusi in Dunare.

Ajuns la parintii sai, Canalia urca Iepurul pana la etajul trei, unde il hrani. Apoi coborara impreuna, luara un taxi si un autocar, ajungand in statiunea balneo-climaterica Baile Govora, un loc de unde foarte multor romani si straini le place sa plece.

Renovarea e cuvantul de ordine. Sau Hotelul Palas are grave probleme cu tencuiala. In fata intrarii secundare a hotelului exista un telefon numai bun pentru spionii care probabil reprezinta singura clientela a hotelului.

Tot in Baile Govora exista si un stadion de fotbal, sport indragit de multe puicute autohtone. Hai Motzi! Paseaza! Da-i pasa cu pintenul!

Mergand pe jos cu Iepurul de mana, Canalia urca incetisor dealul Govorei, sunandu-l din cand in cand pe tatal lui, care ba nu avea semnal, ba nu raspundea, ca si cum ar fi fost la metrou.

O pauza de revigorare si rehidratare fu facuta la renovatul si luxosul hotel Belvedere, unde s-au consumat apa plata si cafea. Apoi ascensiunea continua, iar tatal Canaliei raspunse la telefon si se urca in masina pentru a veni in ajutorul bietilor excursionisti, care apelasera fara succes chiar si la metoda autostopului.

Tatal Canaliei e un om cunoscut pentru promptitudine si excursionistii fura depusi in siguranta pe teritoriul familiei, in curte, unde Mamaia Canaliei ii invita la masa, iar acestia refuzara, preocupati de turismul religios.

In consecinta se deplasara pe jos pana la Manastirea dintr-un lemn, aflata la 1 km distanta. Despre manastire veti citi multe. Are si un muzeu, si un palat, si o bisericuta mica si ticsita cu icoane pe care Iepurul dorea sa le sterpeleasca pentru colectia proprie.

Alte lucruri sunt stiute mai putin. De exemplu, ca in jurul bisericutei sunt multi stejari seculari. Unul a fost taiat si s-a confectionat o masuta din el. In masuta turistii evlaviosi au inceput sa infiga monede. Italienii arunca bani in fantani. Noi ii ingropam in lemne.

Biserica Ortodoxa nu e deloc de acord cu aceste practici, motiv pentru care le-a interzis explicit.

Iata si o famile (probabil) de aviatori care sunt mentionati pe o placuta comemorativa la intrarea in incinta manastirii. Manastirea e sub obladuirea Marinarilor si Aviatorilor. Familia Popescu e compusa din Ciocanel, Oita si Pufi.

Pana sa aiba Kogalniceanu fantastica lui idee de a dezrobi tiganii robi, Manastirea o ducea bine de tot, fiind proprietara unui sat intreg de astfel de sclavi. Satul se numeste acum Dezrobiti. Cetatenii de etnie rroma din acest sat au fost colegi de scoala primara cu Canalia si vor intra in istorie pentru acest lucru.

Ei traiesc in case de genul celei care se vede in imagine.

Impresionat de fascinatia excursionistilor fata de lacasurile de cult, tatal Canaliei ii duse pe acestia la mai putin cunoscuta Manastire Surupatele (satul Canaliei) unde se afla mormintele stra-strabunicii Canaliei din partea strabunicii din partea bunicului din partea tatalui, a strabunicii din aceeasi sursa, si a strabunicului.

Biserica nu o aratam, doar gradina. Canalia a fost aici de Inviere de vreo doua ori, placandu-i mult, mai ales ca satenii ii dadeau lui oul rosu in cazul in care, dupa ce ciocnisera, oul bebelusului Canalie se sparsese in mod regretabil, fapt evidentiat uneori prin lacrimi.

Dupa aceste vizite, Canalia, Iepurul si tatal mai mersera si la Biserica din Colnic, unde se afla inmormantat bunicul Canaliei. Poze nu punem, ca e monument istoric, mai vechi decat cele doua de mai devreme si asezat pe locul unui lacas probabil pagan. Cei cu adevarat interesati pot apela cu incredere pentru detalii.

Canalia si Iepurul mersera apoi la Valcea, la shopping in excentricul Mall sferic din localitate. Apoi dormira.

Fostii vecini ai Canaliei salutara temporara intoarcere a acestuia in oras, scuturand covoarele. Incepuse sa ploua marunt, pentru ca era praf si asta favorizeaza astmul, de care unii iepuri sufera.

La sase dimineata pe Calderon canta pasarele. Nu, nu am consumat droguri. E liniste, chiar frumos. Nu sunt masini. Sunt cativa pietoni doar.
Intrebarea mea este cine mai are un program de-ala gen 8:00-17:00 in Bucuresti. Pentru ca, daca ne gandim ca majoritatea se inghesuie pe strazi intre 8 si 10 ca asa au ei program, pe oamenii astia cu program de lucru comunist i-am putea considera chiar fericiti. Pasarele, liniste etc.

Canalia nu pierde niciodata ocazia de a-si face un PR de calitate, chiar si prin locurile unde in principiu nu e dorit, fiind o canalie. De aceea, s-a deplasat aseara la Roblogfest, la decernare de premii si intalnit Jeg, singurul barbat pe care Canalia il iubeste si nu se sfieste sa o declare.

Pentru a da o lovitura de imagine o lua cu el pe noua colega Maria (ii vom spune Sorina, pentru a nu o deconspira) care e draguta. Ba mai mult, conditiona participarea Mihaelei de purtarea unei tinute exclamante sau mai bine zis spectaculare. Rolul ei era de PR, urmand sa-l prezinte pe Canalia tuturor participantilor, rostind urmatoarea fraza: “Canalia s-a nascut inca de mic copil la tara, in casa parinteasca pe care a cladit-o cu mainile lui”.

La intrarea in clubul Fabrica de pe str. 11 Iunie Canalia vazu o coada imensa si decise ca e momentul sa fie el insusi. In consecinta, isi facu loc cu coatele, il saluta pe Novac care tocmai iesea(cam suparat, cred ca ii zgariase cineva masina…. ah, la naiba, cine, poate o fana infocata de-a lui) apoi se indrepta catre receptie. Acolo primi tricou cu Roblogfest, un cupon de bere moca si alte prostii. Ca sa evite cautarea numelui sau pe lista de invitati, si-l scrise singur pe foaia respectiva si le spuse gagicilor de la receptie ca o sa-l gaseasca ele pe-acolo la un moment dat.

Surprinzator, nici macar un om de la coada nu comenta actiunea Canaliei de a se baga in fata cu o nesimtire maxima. Si asta in conditiile in care stim cat de usor se revolta romanii fata de nedreptatile care li se intampla.

Intrarea canalica fiind facuta, Canalia porni in cautarea iubirii vietii lui, Jegul. Il suna. Jeg se afla la etaj, lucru de care nu era constient, fiind convins ca e la parter. Cautarea dura cam o jumatate de ora.

Pana sa-l gaseasca pe Jeg, Cristina, colega cea noua, il prezenta pe Canalia lui Vlad Stan, caruia Canalia ii mai ia din cand in cand cate un interviu imaginar. Vlad(pe numele sau real Sebastian)  fu magulit de cunostinta, il pupa pe Canalia pe amandoi obrajii, un vechi obicei rusesc pe care Vlad l-a dobandit in timpul studiilor sale la Moscova, unde a fost racolat ca spion.

Intalnirea cu Jeg fu deosebit de emotionanta, martorii izbucnind in lacrimi aproape instantaneu. Jeg i-o prezenta Canaliei pe Sorina, dupa care se retrasera intr-un colt unde Jeg o barfi la greu, spunandu-i Canaliei toate dedesubturile amoroase ale vietii acesteia.

Elena, noua colega a Canaliei, era extrem de implicata in activitatea de PR, prezentandu-i Canaliei diverse persoane, printre care si doi blogari mai de categoria a doua, adica Subiectiv si Blogatu. Acestia, rusinati de prezenta impunatoare a geniului Canaliei, ii cedara acestuia scaunul pe care stateau. Canalia refuza demn.

Apoi ii fu prezentata Ruxandra, de la New Media Agency, un loc unde oamenii se fac ca lucreaza, sunt canibali, mancand cate doua bucati de om cand fac gratar la firma.

Zoso, care intotdeauna incearca sa-l epateze pe impasibilul Canalia, veni sa-l salute si sa i-o arate pe Alina Plugaru. Canalia ii spuse: “Du-te repede si fa-ti poza cu ea, e posibil sa fie singura poza cu Alina Plugaru imbracata!”, ceea ce Zoso facu.

In timpul decernarilor Canalia huidui, mai ales cand era vorba de Blogsport si de Tolo.  Cand lui Tolo i se acorda premiul juriului, Canalia incepu sa vorbeasca urat, referindu-se in special la mame, apoi arunca o sticla de Bacardi spre scena. Nimeni nu fu ranit si nici pagube materiale nu au fost, pentru ca sticla il lovi in cap pe Zoso.

La bar Canalia ii dadu un bobarnac in burta lui Calin Fusu, il intreba daca are blog si daca a castigat ceva, iar Calin, imbracat cu o bluza portocalie, ii spuse timid ca “Eu am fost in juriu”.

Visurat si Denisuca il primira la ei la masa, ii facura multiple poze cu Mufica sau simple, il pupara, iar Canalia reitera promisiunea de a veni la nunta.

Canalia fu dus acasa cu un Audi A4 pe la orele 00:30. Cainii de la Piata Minis il salutara cordial, sfasiindu-i pantalonii cei noi.

Canalia adormi cu tricoul de la roblogfest pe el, oftand fericit ca Jeg, iubirea vietii lui, a castigat.

Intamplator mama mea se afla de ieri in Bucuresti si, spre deosebire de tatal meu caruia ii place uneori sa ma evite, ea e foarte dornica sa ma vada ori de cate ori are posibilitatea.

Sa ne intalnim, deci. Dar unde?

Ei bine, mama mea, impreuna cu colegele ei, a mers in Mall, singurul loc suficient de celebru in Bucuresti incat si un provincial sa mearga acolo in siguranta, convins ca va gasi ceva bun de mancat sau de baut.

Nu mica mi-a fost surpriza sa aud de la propria mea mama ca ar fi cel mai bine sa vin si eu in Mall.  M-am dus, normal. Cu o  persoana care are mere si care era incantata sa o cunoasca pe mama. Sau asa a crezut ea.
Interogatoriul a fost destul de dur, insa suportabil. Ba, persoana susnumita imi spune ca a vazut si mai rau. Eu credeam ca trebuie sa cumpar niste flori, sa uite incidentul. Dar nu, floraresele de la Piata Minis nu vor avea placerea sa ma vada prea curand. De fapt sunt un mincinos, m-au vazut azi-dimineata, fiind aniversarea de o luna.

Asta banuiesc ca e usoara.

Pentru ca va plac asa de mult fotografiile, incepem o rubrica destinata exclusiv Bucurestiului. Pe cat posibil vor fi alb-negru, ca sa fie cat mai aproape de realitate. Poate putin verde. Sa zicem…

Si, ca sa fie putin mai incitant, trebuie sa recunoasteti zona. Strada, cartierul macar. Sau cladirea. In functie de.

Da, Canalia a petrecut in Londra 5 zile, timp in care nu a plouat deloc, ceea ce dovedeste inca o data ca e adevaratul Mesia Turistic.  Zvonul ca am ajuns acolo s-a propagat viral, ajungand in final la niste urechi mici dar atente, a caror proprietara a cerut sfaturi, intentionand o escapada asemanatoare.

Iata-ma si in postura de consilier pe probleme de confort.

A lua o umbrela cu tine cand mergi in Londra e total de prost gust si te va incomoda in moduri pe care nici nu le concepeai.

A-ti face poza cu Big Ben e complet lame. Ti-ar mai ramane sa o postezi pe Facebook.

O idee buna ar fi sa te duci la Science Museum sau la Train Museum. Nu, nu sunt muzee in sensul ala bucurestean-comunist, altfel nu iti recomandam.

Ai putea sa te duci in Convent Garden, sa tragi un joint cu studentii, sau macar sa te uiti cu jind.

Evident, duminica du-te sa vezi discursurile din Hyde Park. Mai bine, tine si tu unul.

Nu te duce la schimbarea garzii. Nu are nimic solemn. Caii fac caca, parca in ciuda spectatorilor, iar arogantii aia de membri ai garzii ar face probabil si ei caca, asa de mult te stimeaza si apreciaza ca ai venit sa ii vezi.

Evident, e si roata aia imensa acum, care nu era cand a fost Canalia. In aceasta privinta Canalia e rezervata, dar cu siguranta ar incerca.

Evita cersetorii tigani si tiganii romani hoti de buzunare la metrou. Nu da bani muzicantilor tigani romani. Da-mi mie, eu merit.

Evita Madam Tussaud’s, e un gunoi. Du-te la Piccadilly. Ia metroul. Stai la coada la ceva. O sa te ploua sigur, plimba-te prin ploaie. Nu discuta cu oamenii despre smog, nu mai exista smog.

Ia un taxi de-ala negru. Nu incerca sa intri in fata. Da de mancare la ratele din Hyde Park. Mananca o muffin.

Que Pasa e o carciuma, un loc unde tu, Iulia, nu ai voie sa intri deocamdata. General Praporgescu 13.

Acolo nu sunt neaparat foarte multi oameni deosebiti, mai degraba e o lipsa totala de oameni banali. Evident, Canalia e unul dintre cei mai putin banali oameni de acolo. In special datorita faptului ca are un urs pe care il cheama Roosevelt si inca un animalut, a carui specie ramane pe moment nedezvaluita si pe care il cheama Bubstein.

In Que Pasa se merge la ora 9, iar Canalia&Friends au intotdeauna o masa rezervata. Acolo si-a inceput anul, si-a facut niste vise, a luat cateva decizii si a baut multa apa plata si ceaiuri. Mai ales in ultimele 21 de zile, de cand e la regim.

Canaliei ii plac mult mesele cu scaune inalte si mai putin canapelele, in principal pentru ca pe canapea nu poate sa stea intr-un mod avantajos estetic, iar intinsul pe canapea e exclus, Que Pasa nefiind cabinetul unui psiholog, desi in cazul Canaliei indeplineste aceasta functie, cum laude.

Partenerele lui sunt in principal Ciresele, adica A Cherry si Another Cherry. Uneori si Andreia (no spelling mistake there, thank you very much!), pomenirea numelui ei aici echivaland cu prima atestare documentara in Enciclopaedia Canalica.

In Que Pasa nu se intampla mare lucru, in general se sta si se bea ceva inainte de a pleca altundeva (Canalia plecand de obicei acasa, pentru ca el nu danseaza, fiind gras si facand astfel un bine celorlalti).

Odata Canalia a luat bataie de la un italian. La sah. Canalia s-a bucurat ca a pierdut tarziu de tot, el nemai jucand sah de vreo 10 ani. Acestea se intamplau tot in Que Pasa.

Dupa doua saptamani l-a batut pe italian la table, disciplina la care e maestru emerit.

Daca ar fi sa numar toate conversatiile in limba romana pe care le-am avut in Que Pasa mi-ar fi suficienta o singura mana, care de fapt in general mi-e suficienta. Asta se intampla pentru ca de multe ori mergem cu cate un oaspete strain si din politete vorbim in engleza, in general.

Concluzie cataclismica: ma puteti gasi in Que Pasa dupa ora 9, cel putin o zi pe saptamana. Joia mai des. Eu sunt ala cu apa plata. Va astept.

Avand zilnic acelasi traseu, am decis sa fac cateva poze in timp ce merg la munca. Spre surprinderea mea, lucrurile se mai si schimba in Bucuresti.

Cersetoare Izvor, before.

Remarcati patura groasa, cu imprimeuri traditionale mongole. Era ceva mai frig. Foto 15 noiembrie.

Cersetoare Izvor, after.

Trend complet nou, patura uni, light. Timp frumos, soare. Foto 23 noiembrie.

Borduriada in Piata Kogalniceanu, before.

Remarcati cat de solide sunt bordurile vechi. Blocuri enorme de granit. Valoreaza o avere. Foto 19 noiembrie.

Borduriada in Piata Kogalniceanu, after.

Borduri marca Videanu, garantez ca pot fi scoase cu mana. Mortar jenant, lucru de mantuiala. Bordurile fiind schimbate, voi urmari situatia asfaltarii din zona. Banuiesc ca va dura ceva. Foto 23 noiembrie.

Metrou Titan, intrarea din parc, before.

Razboiul grafitti-urilor. Jur ca nu am avut nicio implicare. Foto 19 noiembrie.

Metrou Titan, intrarea din parc, after.

Mai curat, mai spalat cu carpa uda. Culori intinate, contururi ramase intiparite. Abia acum iti dai seama ca razboiul asta se poarta de ani buni si urmele se vad din plin pe peretele pastelat. Foto 22 noiembrie.