Intr-o tara in care nimic nu e definitiv, putine lucruri sunt in consecinta batute in cuie. De departe se evidentiaza la acest capitol gardurile oltenilor, tema principala a luarii acestora in deradere de catre ardeleni, care cand isi fac casa aleg de obicei vechiul amplasament al unei cetati.

Ardealul nu are garduri, are ziduri. Murus dacicus, 3 metri grosime, sa nu raceasca porcul in cotet. Rusinos la ardeleni e insa faptul ca 1000 de ani au spus yo nopot kivanok (jó  napot kívának!) la primarie, in loc de ziua buna (ziua buna), cum spuneau oltenii.

Stabilind astfel cadrul general de discutie, Canalia isi mangaie inca o data crestetul tuns la zero si se avanta in miezul expunerii (procedeu literar arhaic, sec. XII-XIII e.n).

Cacastrofa e catastrofa romaneasca. Nu e nici groaznica, nici banala. E un fel de cutremur de 8 grade pe scara Richter, dar 2 pe Mercalli.

E in general redata la televizor, pe toate posturile nationale, insa rareori preluata de CNN sau de vreo alta televiziune de relevanta planetara. Al-Jazeera, de exemplu.

O inundatie in lunca Dunarii e o cacastrofa. Victimele-un sat de tigani pripasiti in prundul raului (oltenism). Cu alte cuvinte, nomazii de ieri redevin nomazii de azi. Unde e tragedia? Ca se duc sa fure in Italia? Ca Becali le face case din banii de pe terenuri primite de la Babiuc (de exemplu)?

Canalia e atat de convins ca aceste revarsari pot fi prevazute matematic, incat se gandeste sa se dedice el insusi acestei munci, insa stie ca daca le-ar spune “factorilor de decizie” adevarul in fata, implicatiile articolului precedent (adica romanii, in mare parte niste prosti) ar face toata chestiunea complet futila.

O alunerare de teren care distruge trei case nu e o tragedie. Tragedia e vocabularul reporterului de teren trimis sa raporteze incidentul, uneori printr-un live de toata jena, la care subiectii pe care ii tratam in articolul anterior (adica romanii, in mare parte niste prosti), se uita avizi de senzational. Un senzational de duzina, pe care romanii (….) il merita cu prisosinta.

Se intrerupe emisiunea. Doamnelor si domnilor, va prezentam un caz de o gravitate extrema. O musca a intrat in laptele unui cetatean din Dorohoi. La fata locului se afla Ovidiu. Ovidiu, ai legatura. “Cacastrofa, doamnelor si domnilor, o musca a deraiat. Nu sunt victime, dar spaima locuitorilor din (…. in mare parte niste prosti) a fost sora cu moartea (tragedia vocabularului romanesc)”.

Asa stau lucrurile in tara asta. E catastrofic sau cacastrofic?

N-as vrea sa credeti ca am un subit acces de aroganta. Dimpotriva, constat umil ca nu sunt idiot si nu prea ma potrivesc in acest peisaj.

Consider ca majoritatea problemelor pe care le intampina gloriosii mei conationali (impreuna cu mine, de altfel) sunt consecinta directa a prostiei. Evident, mai e si hotia in peisaj. Dar hotia e tot o consecinta a prostiei. Se naste un prost in fiecare secunda, spune un proverb chinezesc recent.

O fata de 12 ani s-a sinucis, aruncandu-se de pe un bloc. Stupid. La fel de stupid e si faptul ca era emo.

Nu cunosc foarte bine acest curent filosofic, insa stiu suficient cat sa-mi dau seama ca sunt niste plangaciosi care nu fac nimic concret, decat sa-si planga de mila. De propria mila sau de mila pentru alti emo-kids. Sau de mila pentru orice altceva. Si cam atat.

De aceea, sinucigasa de 12 ani, daca s-a sinucis pentru convingerile ei de emo, merita felicitari, pentru ca si-a asumat filosofia respectiva, iar ceilalti emo-kids sunt niste pampalai ca nu ii urmeaza exemplul.

Deci, fiti tari si asumati-va identitatea de plangaciosi, sinucigasi, self-mutilators si ce va mai trece prin capetele voastre triste.