Traiasca discordia! Vivat conflictul!

Pentru arheologii mileniului 5 voi face o scurta sinteza a starii de fapt din Romania (tara asezata la aproximativ 2000 de km nord de piramidele de la Gizah, care banuiesc ca inca mai exista) la data de 11 mai 2007 dupa nasterea lui Christos(un profet/zelot evreu nascut in anul 4 inainte de nasterea lui si rastignit de romani -poporul din care ne tragem noi romanii-in anul 30 dupa nasterea lui. Daca nu sesizati diferenta, ei bine, domnilor arheologi, noi utilizam in scris anumite litere cu diacritice pentru a insemna-grafic-vedeti, acesta este un pleonasm, eroare comisa extrem de frecvent de concetatenii mei- nuantele fonetice ale limbii noastre care se numeste romana, desi romanii nu vorbeau romana, ci latina, o limba stiintifica, pe alocuri vulgara si in prezent moarta).

Ei bine, in aceste zile in Romania se desfasoara mai multe conflicte care pe noi, bloggerii, ne distreaza.

In primul rand, suntem in plina campanie de demitere a sefului statului nostru. Tara e scindata in mogulofobi si mogulofili.

Razboiul civil ar fi iminent, doar ca noi nu avem arme, fiind prea saraci sa ni le cumparam pe cont propriu si prea bogati ca sa ni le dea rusii sau americanii gratis (rusii si americanii sunt doua popoare care au multe arme si bat alte popoare, de la care fura resurse, in timp ce se arata unii pe altii cu degetul si striga hotii, imperialistii, colonialistii etc). Pe langa asta nici nu mai avem petrol, substanta cea mai dorita de locuitorii acestei planete, in afara de aer, apa, proteine, glucide, lipide, carbohidrati, cocaina, marijuana, endorfine. Am avut pana acum aproximativ 70 de ani, cand un alt popor, german, a avut nevoie de el ca sa se bata cu poporul rus si cu poporul american. Germanii au pierdut….motiv pentru care popoarele rus si american au acum asemenea atitudine fata de restul planetei.

Eu personal tin cu seful statului, pentru ca e cool. Cool are un sens foarte complex si foarte greu de redat. E cool cineva care face chestii cool, cum ar fi sa bea si pe urma sa se urce la volanul unui autoturism-care functioneaza cu petrol. Dar asta doar pentru adolescentii teribilisti. Pentru oamenii maturi nu e deloc cool, e ilegal.

Mama mea, un om matur, nu tine cu seful statului si imi va anula votul din 19 mai, cand se tine referendumul. Asta nu inseamna ca nu ne mai ducem sa votam, fiind evident inutil. Nu, in nici un caz. Ne vom duce amandoi, cu siguranta, pentru ca referendumul e un procedeu democratic de a intreba populatia ce doreste si de a stabili, in functie de cvorum nu de optiune, strategia viitoare a institutiilor statului.

Voi reveni cu amanunte dupa incheierea acestui conflict.

Al doilea conflict din aceste zile se refera la o institutie, numita IAB. Interactive Advertising… something. Bul..it ?
Ei bine, in Romania exista aceasta institutie, este afiliata la IAB Europe(o mica peninsula a continentului Asia, in care ne gasim si noi). Institutia are foarte multi membri, profesionisti seriosi si credibili, reprezentanti ai industriei de publicitate din Romania. Singura (?) problema este ca nu au licenta.

Un alt individ, cetatean american, tot profesionist serios, dar incredibil, are aceasta licenta, pe care a cumparat-o de la IAB Europe. Se pare ca activitatea de baza a IAB Europe este sa vanda asa, oricui, licente, drepturi de a folosi logo-uri, nume, marci etc. In orice caz, pentru IAB Europe… Money Talks. Nu ca membrii asociatiei nu ar avea money. Dar banuiesc ca money lor nu talks foarte bine.

Eu as vrea sa verific daca nu cumva cei care isi spun IAB Europe chiar au licenta de la IAB International. Pentru ca daca nu au, inseamna ca nu au nici dreptul de a vinde mai departe licente (nemo plus iuris ad alium transfere potest quam ipse habet-traducere in latina-pentru cunoscatori). Ba mai mult, daca nu au, poate as cumpara-o eu, un individ absolut ignorat/frustrat de industria de publicitate, dar cu o minte clara si cu simtul umorului. Rationament urmarit probabil in plan local si de cetateanul american Stan Faryna, cel cu licenta cumparata.

Conflictul licentei s-a acutizat in ultimele zile, profesionistii seriosi s-au coalizat impotriva licentiatului, devenind uneori licentiosi.

Solutia la care se va ajunge, probabil, este urmatoarea: toti membrii asociatiei se vor sinucide in masa, inghitind propriile tomuri gigantice de comunicate de presa, inecandu-se in cerneala tipografica, introducand membrele anterioare in interiorul serverelor pentru a se electrocuta, orgoliile lor fiind strivite, iar Stan Faryna va dormi tot restul vietii cu un mare logo IAB de plush, rege peste o industrie a comunicarii reprezentata de oameni intre care exista o lipsa de comunicare (chestie aparent absurda, vazand cat de comunicativi au devenit in ultimele zile).

Sau, unul din membrii asociatiei, preferabil unul extraordinar de credibil, il va convinge pe Stan Faryna sa se sinucida si sa-i lase prin testament logo-ul, sau sa se retraga la o manastire si sa renunte la toate bunurile lumesti in favoarea respectivei asociatii.

Acest conflict ma duce cu gandul la anumite versete biblice, referitoare la turma fara pastor, la oita ratacita, la David si Goliat, la plimbat de la Ana la Caiafa.

Voi reveni cu amanunte cand si acest conflict se va fi solutionat.

5 Responses

  1. nie rozumiem

  2. Draga Canalie🙂
    Trebuie sa-ti spun ca eu cred ca tu una zici si alta faci. Asa probabil se explica cum tii tu cu basescu dar ii dai link lui geoana.

    Al doilea lucru interesant in afara de textul in latina, sorry nu stiu limba lui Caesar Imperator, e clar ca nu prea te-ai pus la curent cu ce-i aia o licenta si cui trebuie sa-i foloseasca. Oamenii aia de la IAB chiar l-au luat de bun pe domnul pe care l-au si licentiat, au facut foarte bine crezand ca recenta poveste a dansului americana si idila sa romaneasca din care mai are si un copil dau ca rezultat un om foarte intreg la intentii profesioniste pe meleaguri romanesti.

    Domnia sa trebuia sa vina sa-si puna toata energia la picioarele romanilor, care ar fi vazut in el un messia care a facut ceea ce ei nu au fost in stare cu Asociatie cu tot, si dupa aia om mai vedea cum e cu licenta, un drept dealtfel perisabil in timp.
    La IAB el a inceput bine, super Destept, m-as fi infiintat la felicitari chiar, si putea obtine respectul a 50 de companii!!!, dar a continuat prost, incredibil de prost pentru cineva care vine din patria tuturor posibilitatilor liberale.

    Numai ca dansul se pare ca nu a fost la lectia de istorie a romanilor cu “daca voi nu ma vreti, eu va vreu” celebra domnului Lapusneanu si care s/a terminat cam prost. Pentru el:)

  3. Draga Iulian,

    N-ai fost atent. I-am dat link lui Geona cu titlul “prostanacul” in cadrul unei campanii pe care eu am denumit-o pe blog “de prostanacul-izare”. Rezultatul campaniei: da un search pe Google cu “prostanacul”. Blogul lui Geoana e nr. 1.
    Asta a fost replica oamenilor (mici) din online la adresa prezentei prostanacului pe net.

    In legatura cu restul continutului post-ului meu, tin sa mentionez ca povestea lui Lapusneanu (analogie care se potriveste de minune-sunt invidios ca nu m-am gandit) s-a terminat prost mai intai pentru boieri si abia apoi pentru Lapusneanu. Curios, desi sunt si eu convins ca a lipsit de la lectie(dar nu a lipsit de la multe alte lectii de istorie) Stan Faryna a aplicat cu brio principiile enuntate in ea.
    In orice caz, nu cred ca pot influenta in vreun fel deznodamantul acestui conflict. Am vrut doar sa sanctionez incrancenarea orgoliilor boierilor romani fata de un Lapusneanu numit domn cu ajutor strain.
    Intre timp, am inteles ca a avut loc si o demisie. Pentru ca imi place enorm analogia, as zice ca multimea a strigat inca o data: “Capul lui Motzoc vrem”.
    Inchei aici pentru ca nu vreau sub nici o forma sa devin serios pe acest blog.

  4. 1. Orice motiv pentru care “audienţa” merge la contracandidatul celui pe care tu spui că-l votezi este PR gratuit pentru acesta, şi şansa lui de a-şi îndrepta mesajul si fără ajutorul cuiva şi implicit de a câştiga adepţi. Asta, în vreme ce candidatul tău nu are niciun link şi prin urmare şansa de a adresa vreun mesaj pentru audienţa ta.

    2. Îţi admir perseverenţa şi e clar că îţi doreşti victoria. Numai că ea se câştigă pe câmpul de bătaie şi nu în exil.

    “Membri ai unui grup intitulat Asociaţia IAB Romania” este cel puţin o exprimare nefericită când vorbeşti de 90% din piaţă. Este tocmai o necunoaştere a pieţei peste care spune că “domneşte” licenţa, în fond o hărtie sub care nimeni nu se înrolează din cauza celui care o flutură şi care îşi desconsideră “susţinerea” pe piaţă.

  5. 1. Eu cred in discernamant. Daca unii romani nu au, asta e. Nici nu au avut, nici nu o sa aiba. In general un popor are liderii pe care ii merita.

    2. Nu doresc nicio victorie. Doresc conflicte si discordie ca sa am ce scrie pe blog.
    Am vrut sa redau conflictul pentru ca nimeni pana acum nu s-a gandit sa spuna: “regele e gol”.
    Pe langa asta, eu trebuie sa fiu de partea celui pe care toti il numesc o canalie, din principiu.
    “Membrii unui grup intitulat Asociatia IAB Romania” nu este o exprimare nefericita cand ma refer la cei 90% din piata. Este singura pe care o consider legala in acest moment. N-as vrea ca Stan Faryna sa ma atace in instanta ca ii folosesc fara drept denumirea pentru care el are o licenta exclusiva.
    Frumos ar fi fost sa fluture ei hartia respectiva.
    Concluzia mea este ca asociatiei-mama(vitrega) IAB Europe i se cam flutura si de Faryna si de cei 90% si ca putin le pasa ce se intampla in glorioasa noastra piata online.
    E inca un episod din istoria atitudinii noastre fata de “Europa”. Ne ploconim si ne ciondanim.

    Propun sa continuam discutia in particular pentru ca, repet, blogul meu NU trebuie sa fie serios.
    O plictisim pe Iulia🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: