Canalia montaniard

Am fost din nou la munte, tot la Bran la colega Whitehead.

Sambata a fost o zi clasica de Bran, cu gratar. Am pozat copiii(Toma si Matei). Toma e nepotelul Danei. In curand o sa mearga singurel. Acum trebuie sustinut.

Am facut (eu personal) un gratar magnific. Am fost laudat furtunos. S-a mancat tot, pentru prima oara in istoria Branului.

De prima data cand am fost acolo, anul trecut in toamna, am fost obsedat sa ajung pe o stanca uriasa care se vede din curte. Pana ieri mi-a fost lene sa ma duc.

Era dimineata, ora 10. Bausem un nectar. Ma simteam in forma. M-am decis. Ma duc. Pe drum calculam pe unde sa o iau. Traseul nu e marcat. Am trecut un rau pe la un stavilar, am intrat prin curtile oamenilor(cu spaima sa nu ma infulece vreun caine) apoi am intrat de-a dreptul in padure. Groaznic urcus. Probabil indivizii care marcheaza trasee montane ar fi zis: 15 minute. Eu as vrea sa-i cunosc pe acesti indivizi si sa-i impusc pe toti, pentru ca sunt niste mizerabili, niste canalii. Am urcat cam 45 de minute. Sa-mi dau sufletul, nu alta. In padure am vazut o bufnita gigantica. Avea cam o jumatate de metru inaltime. Uriasa, pur si simplu. S-a speriat de mine si a zburat, fara sa scoata vreun zgomot, printre brazi. Spectaculos.

Am nimerit intamplator chiar in locul unde imi propusesem sa ajung. Instinctul m-a condus la fix.

Dana mi-a facut cateva poze. Ma vedeti? Eram foarte departe.

Am ajuns inapoi destul de simplu, pe acelasi traseu. Nu m-am mai intalnit cu bufnita. Nu m-au rontzait cainii.

In total expeditia mea a durat o ora si jumatate.

Cand m-am intors am mancat ceva. In consecinta, Canalia e genul de om(?) care escaladeaza un munte inainte de micul dejun.

Dupa un repaus de o jumatate de ora, am plecat din nou, de data asta cu Whitehead, sa vizitam un schit.

Peisajul e superb.

Pe drum Whitehead s-a indopat cu zmeura care se gaseste din abundenta peste tot. Drumul e marginit pe alocuri de mesteceni, ceea ce m-a dus cu gandul la Rusia si la faptul ca la un moment dat am fost asemanat cu Oblomov.

Schitul era inchis. Nu exista fantana si am cam murit de sete la intoarcere. Whitehead s-a indopat din nou cu zmeura. Mie imi era frica de ursi.

Am plecat din Bran seara, cu imense regrete. Dar ma intorc cat de curand.

2 Responses

  1. te zarii in poza 1, esti miiiic!
    aia a fost prima si ultima ta shansa de a parea mic. nice try, Canalia😛

    precis faze d’astea facem si io cand ma duceam pe munte, in tinereztile mele – mi se punea pata pe cate’o stanca si nu ma lasam pana nu ajungeam pe stanca aia. shi uite’asha vazui bufnitze, vulturi, vipere si capre negre. so I know what you’re saying.
    unde’s pozele cu grataru’ si cu populatzia infulecanda?
    poze cu Papa Ratzi ai? nu? shi nu vrei sa cumperi?🙂

  2. […] luat o masina mare… de teren… 4×4  deoarece se stie ca idolul lui este un pasionat la muntelui… tot odata masina se transforma la o singura apasare pe buton intr-o masina mica… cu […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: