Canalia sef de cult

Basescu tocmai a promulgat legea prin care se maresc salariile preotilor si ale sefilor de cult.

1. Potrivit constitutiei, religia e cat se poate de libera, prin urmare infiintez astazi cultul religios numit “Canalia Suprema”, de inspiratie iudeo-crestina. Doctrina este la fel cu cea crestin-ortodoxa, numai ca la noi pe Iisus il cheama Susii, enoriasii se inchina cu ambele maini, iar miercurea e zi nelucratoare. Restul prevederilor, dogmelor si legilor canonice raman neschimbate.

Evident, sunt seful acestui cult si astept indemnizatia de 7.244 RON lunar, asa cum au si muftiul si rabinul.

Va puteti inscrie in acest cult printr-un comentariu.

Am posturi de preot disponibile, salarii atractive.

2. Daca mi se solicita cumva sa imi inregistrez cultul nu stiu unde sau ca Statul Roman trebuie sa imi ateste existenta acestuia, atunci sa se scoata din Constitutie chestia asta:

“ARTICOLUL 29
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.”

3. As mai dori sa se mai scoata si mizeria asta de mai jos:

ARTICOLUL 48

(2) Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.

4. Pentru ca Patriarhul Bisericii Ortodoxe va avea un salariu lunar de 8.357 de lei, mai mare decat rabinul sef, mai scoateti si asta:

“Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor
Publicată în Monitorul oficial Partea I, nr. 11/8.01.2007

Art. 9. – (1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.
(2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult.
(3) Autorităţile publice cooperează cu cultele în domeniile de interes comun şi sprijină activitatea acestora.
(4) Statul român prin autorităţile publice abilitate, sprijină activitatea spiritual-culturală şi socială în străinătate a cultelor recunoscute în România.
(5) Autorităţile publice centrale pot încheia cu cultele recunoscute parteneriate în domeniile de interes comun, cât şi acorduri pentru reglementarea unor aspecte specifice tradiţiei cultelor, care se supun aprobării prin lege.”

5. Mai scoateti si asta, pentru ca e neconstitutionala. Si cred ca recunoasterea cultelor trebuie facuta de Justitie, nu de Guvern. Sau schimbati Constitutia.

“Art. 18. – Asociaţia religioasă care solicită recunoaşterea calităţii de cult va formula o cerere în acest sens la Ministerul Culturii şi Cultelor, însoţită de următoarea documentaţie:
a) dovada că este constituită legal şi funcţionează neîntrerupt pe teritoriul României ca asociaţie religioasă de cel puţin 12 ani;
b) listele originale cuprinzând adeziunile unui număr de membri cetăţeni români cu domiciliul în România cel puţin egal cu 0,1% din populaţia României, conform ultimului recensământ;”

2 Responses

  1. Uat iu have probabili, not have known, iz, that… ca sef de cult esti scutit si de impozite;)

  2. Nu, nu. Stiam si asta. Dar tocmai am devenit sef de cult, ascund si eu anumite lucruri care ma privesc direct. Ce vrei, sa-mi sara enoriasii in cap ca eu nu platesc taxe si ei traiesc sub jugul opresorilor? Sa vina peste mine in Catedrala Canaliei si sa ma linseze, asa cum as merita, ca sef de cult?
    Nu, nu. Lucrurile acestea nu trebuie spuse public.

    Si, pentru ca e 4 Iulie: Death to America!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: