Canalia si fizica particulelor stranii

Tocind (da, tocind… ce sa-i faci, sistemul…) pentru admiterea la Drept (Canalia e licentiat in drept si in consecinta uneori licentios de-a dreptul), creierul Canaliei fusese setat in vacanta de dupa clasa a XI-a si in clasa a XII-a pe memorare. Consecintele au fost deopotriva faste si nefaste.

Pentru ca in pauzele de tocit la istorie Canalia lectura cu multa placere manualul de fizica, il memora aproape integral inca inainte de inceperea primului trimestru. Pe atunci erau trimestre si nimeni nu auzise cuvantul referat decat atunci cand urma sa fie cineva exmatriculat.

Consecinta nefasta a reflexului memorarii e ca in acea perioada Canalia putea sa spuna exact toate numerele masinilor din oras, precum si cu ce erau imbracati soferii acestora, pe date si ore. Canalia memora date istorice si numere de cinci cifre, sau doua cifre si trei litere, fara discriminare.

La a doua lectie de fizica dintr-a XII-a, cand se putea iesi la tabla, profesoara, care credea despre Canalia ca e doar un adolescent cu un bland retard mintal, avu un atac de panica.

Intrebase cine vrea sa iasa la tabla sa faca niste transformari Galilei. Conform traditiei liceului, nimeni nu se oferea. Canalia exploata momentul si ridica mana. Profesoara il observa, intreba retardul daca vrea la toaleta, constatand cu uimire ca ceea ce ea considera a fi veriga lipsa a umanitatii are tupeul sa pretinda ca poate demonstra ce era in capul lui Galilei.

Canalia se rostogoli spre tabla, apuca o creta noua nouta si incepu sa deseneze (libertin) niste sisteme de referinta.

Obiceiul locului prevedea ca obiectul care se plimba prin sistemele de referinta sa fie un dreptunghi cu lungimea de 8 centimetri si latimea de 4 centimetri. Orice greseala ar fi insemnat corijenta instantanee.

Canalia prefera sa deseneze un fel de paralelipiped, cu intentia clara de a demonstra transformarile Galilei in 3 sau chiar mai multe dimensiuni.

Speriata ca nu cumva pseudo-homo-sapiensul Canalia sa faca vreun accident cerebral in aventura lui periculoasa cu vectorii, profesoara il indemna sa faca demonstratia in doua dimensiuni.

Dupa ce termina, Canalia se duse la locul lui si incepu sa se joace Avioanele cu colegul de banca, activitate care o mai linisti pe doamna profesoara, care vazu ca lucrurile revin la normal si practic poate pune pe hartie evenimentele de mai devreme, cu scopul de a le vinde scenaristilor Dosarelor X.

Reflexul memorarii duse Canalia pe cele mai inalte culmi in timpul orelor de fizica.

Dupa ce semanase isterie printre colegi incercand intr-o zi sa demonstreze aplicatiile practice ale principiului de nedeterminare al lui Heisenberg, dupa propunerea consturirii unui accelerator de particule in sala de sport (fondul scolii urma sa atinga cota de 3 milioane de dolari/elev/saptamana), Canalia sari calul si declara senin ca are de gand sa dea admitere la facultatea de fizica. Apoi il facu prost pe Einstein si se dadu cu Hawking.

Alarmata de ravagiile pe care le-ar fi putut face neanderthalianul Canalia pe holurile institutiei mai sus mentionate, profesoara incerca sa-l descurajeze, incluzand in programa scolara niste lectii suspicioase despre tranzistori. Canalia declara ca probabil urmeaza sa ni se explice sistemul cartelelor perforate.

Resemnata, profesara ii facu Canaliei onoarea suprema. Il puse la catedra in timpul tezei. Totusi, nu obtinu zecele pe care il astepta toata clasa, pentru ca profesoara inclusese in tematica si lectiile ei absurde despre tranzistori, despre care Canalia declarase ca nu are de gand sa se atinga, protestand astfel impotriva obscurantismului.

Si tot asa, toata clasa a XII-a.

Exasperata ca nu ii mai poate da Canaliei nota 4, preferata ei, profesoara de fizica nu-l mai asculta, nu il mai scotea la tabla, inghitind cu greu lucrarile de control pe care Canalia i le punea pe catedra dupa o jumatate de ora, iesind apoi triumfal din clasa cu scopul declarat de a se duce sa joace biliard.

Avid de memorat date stiitifice, Canalia devora sectiunea de fizica atomica a Enciclopediei Britanica, tragand concluzii semnificative pentru viitorul omenirii.

In ultima ora de fizica din ultimul trimestru din ultimul an de liceu, Canalia nu avea media incheiata. Ii mai trebuia o nota. Profesoara amanase inevitabilul pana in ultima secunda. In jurul Canaliei colegii aruncau avioane de hartie sau jucau Avioanele pe foi de matematica. Desi pare greu de crezut, nu eram la un profil de aeronautica.

In mijlocul acestui vacarm, profesoara il intreba pe Canalia “Cheschevuzave prepare purojurdui”.

Radios, Canalia se ridica, inchise manualul si rosti fraza “Pentru ca am epuizat materia de anul acesta, m-am gandit sa vorbesc despre viitorul fizicii atomice, despre Teoria Unificarii Generale si despre gluoni”.

Profesoara afisa un zambet rece, preferand sa se afle oriunde altundeva. Il asculta pe Canalia timp de o jumatate de ora cu acelasi zambet tamp. Canalia ii dadea inainte cu quarcii, bosonii, particulele stranii, sarcinile culori ale gluonilor, structura interna a electronilor si esecurile recente ale incercarilor de unificare a intregii fizici. Apoi facu niste remarci asupra ineficientei centralelor nucleare, postuland ca se greseste foarte mult, risipindu-se materiale pretioase.

Profesoara ii incheie media ingandurata. Canalia o banuia de furt intelectual, fiind convins ca profa urma sa scrie o lucrare stiintifica bazata pe teoriile Canaliei, pentru care urma sa ia Nobelul pentru fizica, lipsindu-l de glorie.

Introducerea de mai sus are o ratiune extrem de simpla. Vroiam sa spun ca ar trebui sa ma credeti pe cuvant ca experimentul de la Geneva nu va duce la sfarsitul lumii.

Vroiam sa intelegeti ca parerea mea e avizata.

Din pacate, reusesc sa public acest text doar acum, dupa ce experimentul a avut loc si, uitandu-ma pe fereastra, vad ca lumea e tot aici. Oricum, puteati sa ma credeti. N-avea domne cum sa fie sfarsitul lumii. Pe cuvant.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: