Generatii de sacrificiu

Am fost la o petrecere pestrita, cum a numit-o Iepuru. Lume destul de multa, imprastiata prin casa, prin curte, pe scarile casei. Suete multiple. Oameni trecuti de 50 de ani, oameni trecuti de 70 de ani si o chinezoaica energo-terapeut sau ceva de genul asta.

Adica oameni care au experimentat diverse ipostaze ale comunismului.

Intr-una din “bisericute” se discuta despre generatia de sacrifiu. O doamna de vreo 60 de ani se contrazicea cu un domn de 70.

Domnul sustinea ca generatia de sacrificiu e generatia interbelica. Oameni al caror destin a fost ciuntit mai intai de razboi si apoi de venirea comunistilor.

Doamna sustinea ca generatia de sacrificiu e generatia mea. Generatia noastra. A celor nascuti in comunism si “eliberati” de Iliescu.

Domnul de 70 de ani enumera chinurile prin care au trecut cei din generatia anilor 40. Razboi, apoi foamete, apoi comunistii. Inchisorile, Canalul, Securitatea, totalitarismul, rusinea, apoi iar foamea, cozile, interdictiile si asa mai departe.

Doamna ne tinea partea noua. Spunea ca suntem furati, injositi, tratati cu dispret de guvernanti, marginalizati, ca nu ni se asigura locuri de munca, locuinte, invatamant si altele, bine stiute de voi toti. Ca noi vom muri de foame pentru ca nu vom mai avea ce sa muncim.

Un alt domn, patruns de idealurile marxiste, ma asigura ca eu nu voi muri de foame, pentru ca el imi da 2 hectare de pamant, pe care pot sa le mananc. Adica sa le cultiv si sa strang mancarea de pe ele.

I-am multumit domnului pentru cele 2 hectare oferite cu atata generozitate la betie, spundu-i ca am si eu destule hectare si ca oricum mai mult de 5000 de metri patrati nu mi-ar trebui.

Apoi mi-am sustinut cauza.

Da, noi suntem adevarata generatie de sacrificiu. I-am spus domnului care sustinea ca suferintele indurate de generatia interbelica nu se pot compara cu suferintele generatiei mele.

De ce? Pentru ca singurul obiectiv pe care o generatie il poate avea este sa faca tot posibilul ca generatiei urmatoare sa-i fie din ce in ce mai bine. Pana in prezent, acest lucru s-a intamplat invariabil in istoria speciei umane. Asta ne face oameni. Nu doar perpetuam specia, ci ne ingrijim de viitoarea generatie, in tot ce facem. Exceptiile sunt irelevante.

Asta inseamna progres. Pentru ca, in definitiv, omul a suferit cel mai mult cand traia in pesteri. Atunci era haituit de animale, de intemperii, de boli, de alti oameni.

Incet-incet, dupa mii, zeci de mii de ani, situatia omului e infinit mai buna. De aceea, la modul absolut, nu exista comparatie intre suferintele unei generatii si suferintele generatiei anterioare. Aceasta comparatie nu trebuie sa existe, pentru ca e menirea fiecarei generatii e sa se ingrijeasca de generatia viitoare.

E adevarat, au suferit oamenii aceia in comunism, au fost in puscarii, au murit de foame si asa mai departe. Asta nu inseamna ca daca noi nu suferim de foame sau nu putrezim prin puscarii, ca detinuti politic, suntem avantajati cumva. E datoria celor din generatia veche. Ei ne sunt etern datori. Nu trebuie s-o luam ad-literam, desigur. Si nu vorbesc aici de celebra expresie “ei ne-au sters la cur”. E mai mult, e la nivel de specie.

Si acum, sa vedem ce suferinte are generatia mea si care ii va fi destinul probabil, dupa mintea mea.

Eu m-am nascut in 1980. Aveam 9 ani cand Iliescu a dat lovitura de stat.

N-am trait niciodata in minciuna. Am stiut de la 5 ani, de la bunicul meu, ca Ceausescu e un dictator, ca Elena e o impostoare, o analfabeta (poate nu la propriu, dar nici academician nu era).

Am ascultat si eu Europa Libera si n-am suflat un cuvant despre asta nimanui. Stiam, intelegeam, mi se spusese ce si cum. “Te leaga”.

Stiam ca toate porcariile pe care trebuia sa le facem la scoala sunt niste mizerii, ca nimeni nu crede in ele. Era ca o joaca. Mi-a fost usor sa accept. Sa fiu pionier, sa tin un steag, sa am cravata, sa plivesc buruienile de langa statuia eroilor de la mine din sat.

Si, ca sa confirm parerea celor care sustin ca romanul a invatat sa fure sub comunism, da, am furat prune de pe pamantul care dupa cativa ani urma sa redevina al nostru. In schimb, nimeni nu fura de pe pamantul despre care se stia ca fusese al altora. CAP-ul era un nonsens.

Eu stiam inca de la 8-9 ani unde erau parcelele noastre. Dupa 90 fiecare s-a reimproprietarit, asteptand apoi ani si ani sa li se dea titluri de proprietate. La noi era usor, fostii proprietari inca traiau si fiecare stia de unde si pana unde are pamant.

Mie mi-a fost bine. Dar celorlalti?

Sintetizand, ne-am nascut suficient de devreme incat sa mai prindem ceva din comunism. Ultimii ani, cei mai grei, indoctrinarea salbatica, cultul personalitatii dus la extrem.

Am fost martori ai rusinii parintilor ca nu au ce sa ne dea de mancare. Ca nu ne pot cumpara jucarii si asta nu pentru ca n-ar fi avut bani, ci pentru ca nu existau jucarii.

Rusinea penuriei de chiloti. E hilar, stiu, dar e si real. a pornit de la stoparea importurilor de cauciuc, introducerea productiei proprii si, pe cale de consecinta, la o penurie de elastic. Cauciuc Romanesc – CAROM. Bancul vremii: “Ca sa-ti vanda o pereche de chiloti trebuie sa aduci o adeverinta, ca lucrezi pe schele”.

Azi exista si un cantec despre ce aveam si ce n-aveam. De-a ce ne jucam, ce idoli aveam, cu ce ne imbracam, ce valori aveam noi, copiii de atunci. Nu trebuie sa ne bucuram ca eram mai breji decat copiii de acum.  Mai putin razgaiati, mai putin tentati sa luam totul de-a gata. Sa ne bucuram, insa, ca am primit o educatie in adevaratul inteles al cuvantului.

Deci asa. Copilaria noastra a fost sub semnul dictaturii, terorii, rusinii. Poate nu percepeam totul, poate unii n-au suferit deloc (ca mine). Dar per total, asta e atmosfera in care ne-am format.

Ce-a urmat apoi? Instabilitate, insecuritate, coruptie, pupincurism european si nord-atlantic. Absenta certitudinii. Viitorul negru si acea iluzorie luminita de la capatul tunelului. Am constatat ca pentru a ne adapta suntem nevoiti sa renuntam la valorile noastre, la tot ce-a insemnat educatia noastra. Sa fim onesti, sa fim integri, decenti, punctuali, corecti. Sa nu deranjam, sa nu dam muzica la maxim, sa nu scuipam in troleu, sa ne asteptam cuminti randul la o coada intempestiva. Sa fim ordonati, de incredere.

Asta inseamna anii 90. Alegerea. Ori ramanem fideli valorilor noastre, ori alegem sa calcam in picioare tot si sa ne realizam. Sa devenim valutisti, contrabandisti, bisnitari, spagari, codosi si escroci.

Ii felicit pe cei care au ales a doua cale. Probabil le merge destul de bine si imi dau flashuri pe autostrada, din Touaregul lor. Sa va fie de bine. Stiu ca sunt din aceeasi generatie cu mine, stiu ca au aproximativ aceeasi cultura, ca nu sunt eu mai breaz decat ei, nici mai destept, nici mai educat. Numai ca eu nu am renuntat la lucrurile in care credeam.

In 2000, generatia mea a inceput sa munceasca si sa plateasca pensii. Pe langa pensii, plateste si birul celor care ne tot fura de 20 de ani. E cert, suntem furati. Dar pana nu punem mana pe ei si nu-i varam la beci, au sa ne tot fure.

Dupa ce au inceput sa munceasca, cei din generatia mea au vazut ca in tara asta munca nu e de viitor. De viitor e furtul. Dar, pentru ca n-au vrut sa fure, s-au dus in alte tari, unde munca e intr-adevar de viitor si e rasplatita ceva mai bine. Capsunarii. Sunt tot din generatia asta, in mare majoritate. Sper sa fie fericiti acolo unde sunt. Ii asigur ca nu-i confund cu romanii sau rromanii plecati in Vest sa fure sau sa cerseasca.

Iata deci o alta rusine si o alta umilinta. Sa fii furat. Si alta, sa fii nevoit sa pleci din tara, pentru ca altundeva iti e mult mai bine.

Noi, care am ramas aici, continuam sa platim pensii si sa fim pe deasupra furati.

Cand am crezut ca incepe sa ne fie mai bine, ca ne-am integrat in Uniunea Europeana, ca putem accesa fonduri europene (greu, dar posibil), ca granitele tarii sunt garantate (poate nu va dati seama cat de mult inseamna si cat de rare sunt perioadele astea in istoria tarii), a venit “Criza”.

Nu ma indoiesc ca vom trece si de asta. Dar lovitura ramane. In loc sa ne preocupam acum de copiii nostri, ne preocupa spectrul somajului.

Suntem educati si din cauza asta natalitatea a scazut foarte mult, pentru ca nu putem sa facem unui copil mizeria de a-l naste intr-o perioada atat de tulbure.

Iata deci inca o suferinta prin care trecem: nu putem sa perpetuam specia, pentru ca nu avem conditi propice. Peste 30 de ani vor fi si mai putini adulti care sa ne ingrijeasca pe noi, viitorii batrani.

Tragand linie, iata situatia noastra:

-platim pensiile fostei generatii (cu precizari de rigoare: platim pensiile uriase ale securistilor, ale MaPN etc)

-platim impozite, iar banii se duc in buzunarele hotilor

Ce se va intampla peste 30 de ani?

Nu va mai exista o generatie care sa plateasca pensii.

Introducerea noului sistem, al pensiilor private, e un lucru bun, corect, teoretic. Sa speram ca va functiona. Sa speram ca nu vom fi furati si aici.

Deci, ce avem de facut?

Sa ne ingrijim de propriul nostru viitor. Sa facem copii, chiar daca pare o tampenie. Sa continuam linia de pana acum, adica sa le lasam copiilor o situatie mai buna. Asta e scopul, ca specie.

Dar, mai mult decat orice, e de datoria noastra sa-i bagam la beci pe cei care ne fura.

Desigur, sunt si alte optiuni. Sa furam, sa plecam, sa ne alaturam hotilor. Voi ce-ati alege?

7 Responses

  1. Cred ca batranul de 70 de ani avea dreptate. Pentru prima oara, dupa multi ani, generatia care a urmat grneratiei interbelice a avut un nivel de trai mai scazut decat predecesorii lor. De la inceputul razboiului lucrurile au mers din rau in mai rau pentru Romania. Noi nu suntem o generatie de sacrificiu in adevaratul inteles al cuvantului. Prin toata increngatura asta de hotie, coruptie si parvenitism, un ochi atent poate descoperi valorile. Si, cu un efort incorect de mare, poate sa isi urmeze sansele. Sunt putini oameni care reusesc asta, dar faptul ca ei exista arata ca nu putem baga intreaga generatie in aceeasi gramada.

    Ce se va intampla cu urmatoarea generatie? Nu pot sa spun. In functie de ce va ramane dupa ce criza asta va fi trecut, avem sansa de a porni la drum cu un sistem economic (si poate implicit social) reformat, schimbat esential. Si atunci copiilor nostri le va fi mai bine, in ordinea normala a progresului. Dar daca generatia noastra in ansamblu nu va invata nimic de pe urma crizei, care inca nu si-a aratat (cred eu) coltii, atunci viitorul va fi mai rau.

  2. Tare, ai avut rabdare sa citesti tot.

  3. Spune, mami!

  4. °Incet-incet, dupa mii, zeci de mii de ani, situatia omului e infinit mai buna. ° – aici s-a mai pierdut un cititor. De zeci de mii de ani, natura umana nu s-a schimbat catusi de putin in esenta ei. Iar pe om, de cand se stie, l-a durut in cot de specia umana si de generatia urmatoare. Si-a batut capul pentru el si pentru familia lui (in cel mai bun caz).

  5. °Incet-incet, dupa mii, zeci de mii de ani, situatia omului e infinit mai buna. ° – aici s-a mai pierdut un cititor. De zeci de mii de ani, natura umana nu s-a schimbat catusi de putin in esenta ei. Iar pe om, de cand se stie, l-a durut in cot de specia umana si de generatia urmatoare. Si-a batut capul pentru el si pentru familia lui (in cel mai bun caz).;. All the best!!

  6. ai justificat foarte frumos parerea doamnei de 60 de ani si concluzia ta este foarte veridica. dar … foarte multe persoane sustin ceea ce spui tu numai ca… si daca vrem sa facem ceva, o schimbare, de unde incepem? si cu ce? sau cu cine? si cum? a aparut site-ul asta de curand …poate, poate se mai misca ceva.

    http://www.spunesitu.ro/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: