Jalnik la Balcik

Ultimul weekend de burlac al Canaliei ar fi trebuit sa insemne macar un mic road-trip. Mai bine ma duceam in Grecia, isi spune Canalia acum, dupa ce stie cat de jalnik e in Balcik si cat de putini kilometri in plus ar fi trebuit sa mearga.

Ei bine, vinerea trecuta, Canalia cauta un partener pentru marele lui roadtrip burlacesc. Iepurul plecase deja spre Vama, cu prietenele ei.

Cu bagajul in portbagaj, Canalia incerca sa convinga pe cineva.

Radu si Livia erau ocupati. Criserb avea planuri. Si uite-asa, Canalia era singur.

Ajuns acasa, Canalia se perpelea in pat, uitandu-se la telenovela lui preferata, West Wing. Impresionat de ambitia falsului presedinte american din serial, Canalia decise sa se urce in masina si sa se plimbe putin. Era curios incotro o va lua.

Momentul adevarului veni pe Bulevardul Mircea Voda, la intersectia cu Bulevardul Unirii. Acolo putea sa mearga drept si sa se duca in Grecia. Sau putea sa faca stanga si sa se duca la Balcik.

Si Canalia facu stanga.

Era ora 21:00.

Drumul era pustiu. Abia a doua zi, la intoarcere, urma sa vada Canalia cozile uriase de turisti plecati spre litoralul bulgaresc. Asa spera Canalia, dorindu-si ca nimeni sa nu se duca pe litoralul romanesc.

Pe masura ce inainta spre est, Canalia regreta din ce in ce mai tare ca nu a mers drept inainte pe Mircea Voda, spre Grecia. Era din ce in ce mai tarziu sa se intoarca. Urmarea atent instructiunile GPS-ului, care merge cu totul altfel cand setezi limba engleza. Adica e mai inteligent in engleza decat in romana.

Cand ajunse la Fetesti, Canalia plati cu ciuda, cu ura si cu autodispret rusinoasa taxa de autostrada/pod, pe care se jurase sa n-o plateasca vreodata. Iata cate de jalnika era situatia.

Canalia nu mai tine minte pe la ce ora a trecut granita in Bulgaria. Era trecut de miezul noptii. Masina avea plinul facut, Canalia n-avea de gand sa opreasca nici macar daca il soma politia. Inainta prudent spre sud, evitand gropile despre care fusese informat de cetateanul bulgar care vinde vignete dupa punctul de trecere al frontierei.

In Bulgaria sunt multe vulpi si foarte multi arici. Cumva, aricii cunosc unde e granita si nu o depasesc niciodata. N-am vazut nicaieri atatia arici ca in Bulgaria. Unii erau morti.

Drumul era pustiu, bezna atotcuprinzatoare, dar Canaliei nu-i era frica. La un moment dat, GPS-ul ii spuse sa o ia la stanga. Niciun indicator cu “Balcik”. Dar viata trebuie sa fie o aventura, isi spuse Canalia. Si asculta de GPS-ul englez  inteligent.

Dupa vreo 10 km ajunse la Balcik. Era 3 dimineata.

Linistea si pacea domneau in toate partile. Nimic nu tulbura somnul greu al bulgarilor si tatarilor din Balcik. Casele mici inghesuite pe deal dormitau ele insele, personificate de geamlacurile ca un ochi patrat prin care strabateau razele rosiatice ale unei jumatati de luna abia iesita din valurile molcome ale batranului Pont Euxin.

Poezia si vraja stapaneau imprejurimile. Canalia isi nota mintal aceste fraze.

Piata publica, in care Canalia parcase parca intuind necesitatea unei admonestari pentru nebunia de-a fi acolo, era luminata de un felinar pseudo-antic, fara indoiala achizitionat din bani publici cu nerespectarea normelor privind achizitiile publice si montat de o firma capusa.

Inspre port, un Raiffeisen parca te imbia sa scoti niste leva si sa chefuiesti cu pescarii si cu lupii de mare. Din pacate toata lumea dormea. Aproape toata lumea.

4 manelisti bulgari sosira plini de energie langa masina in care Canalia incerca cu disperare sa atipeasca. Dadura drumul la manele bulgaresti si incepura sa danseze dansuri manelistice bulgaresti sau tatare.

Cele 2 femei, fara indoiala prostituate de cea mai joasa speta, sau poate sotiile celor doi, dansau lasciv. Canalia porni motorul si pleca. Manelistii se simtira lezati.

Dupa inca o tura pe strazile asfaltate a la Caracal-Corabia, Canalia isi dadu seama ca Balcikul e o farsa, e o fundatura groaznica, lipsita de cea din urma urma de poezie. Presimtirile negre il asaltau.

Dintr-o data, vazu lumina. Un bar luminat, langa apa. Doi chelneri. Plin de speranta, se duse sa salute reprezentantii populatiei bulgare.

Acestia, in varsta de 21 de ani fiecare, se ocupau cu o “relaxare” matinala, dupa ce iesisera din tura de noapte.Canalia bau multe sucuri si cafele. Concluzia discutiilor fu ca atat Romania cat si Bulgaria sunt 2 tari de cacat si ca cel mai bine e in Franta si in Anglia.

Soarele rasarea, dar nu din mare, ci de dupa un deal. Farsa era deplina. Canalia suprinse fotografic jalnikul peisaj balcikian.

Pe la 7, Canalia se duse catre Gradina Botanica si Castelul Reginei Maria. Cauta ceva de mancare. Gasi un supermarket deschis si cumpara bere Zagorka, vin Menada, rahat, o placinta si halva.

Dupa ce suprinse si alte ipostaze nefericite ale comunei bulgaresti Balcik, printre care si restaurantul Ariciu, Canalia decise sa plece. Era ora 8.

O ora i-a luat sa nimereasca drumul inapoi. Cu tot cu GPS-ul englez inteligent.

Canalia intra in Romania rapid, decis sa ajunga acasa cat mai repede, ca sa doarma. Dupa o mizerie de mic dejun in 2 Mai, la jalnika si gretoasa terasa “La Dinamo”, Canalia se indrepta si mai repede spre casa. Cozile de turisti erau lungi, dar erau pe contrasens.

Pe autostrada reusi sa doarma vreo ora. Ajunse acasa la ora 14:00, se culca si dormi 15 ore, visand ca inoata in Marea Egee si uitand complet visul cand se trezi la 6, Duminica.

Totul parea o nuvela de Eliade. Sacrul si profanul se amestecau in mintea confuza a Canaliei. Isi amintea arici morti si multe vulpi. Un chelner cu mutra de tatar ii propunea sa mearga in Albena, la discoteca. Ce puteau insemna toate acestea? Fusese un vis?

Se ridica din pat, se duse in bucatarie. In frigider descoperi halvaua, berea Zagorka, vinul Menada si rahatul.

Rahat! isi spuse Canalia. Am fost in Bulgaria si a fost oribil. Ce zi o fi? Mai am timp sa fac ceva, ca burlac?

Nu. Timpul prinsese Canalia din urma si nu mai era nimic de facut. Decat sa se duca in Piata Minis, in Piata Gemeni si in Real, in cautarea unui crap, pe care sa-l eviscereze, sa-l prajeasca si sa-l manance pana la sosirea Iepurului, care nu prea agreeaza mirosul de peste prajit. Crapul fu pretutindeni de negasit. Parea un cosmar.

Plimbandu-se prin soarele puternic, Canalia isi scormonea mintea abrutizata, incercand sa stabileasca mai clar cele intamplate.

Oare inca dormea? Si daca dormea, unde dormea? Langa Raiffeisenul din Balcik? Cu capul pe tejgheaua barului ? Pe Autostrada? Acasa? Era un vis? Si daca da, de unde pornea? Urma sa se trezeasca si sa gaseasca crapul? Sau urma sa descopere un Balcik frumos, plin de viata? Sau urma sa-si continue drumul spre casa, pe autostrada, ca apoi sa doarma si sa o ia de la capat cu cautarea crapului neverosimil de intangibil?

Cu ultimele zvacniri ale inteligentei, se duse acasa, unde facu curatenie, spala vase, rufe, gati si in general se pregati pentru viata de cuplu.

Apoi, contrariat de cele despre care credea cat de cat ca se petrecusera, decise sa scrie, cu mentiunea ca e posibil ca anumite parti sa fie imaginare, visate sau jalnik de adevarate.

8 Responses

  1. Fuck me! That’s sad.

    las ca viatza de om insurat o sa fie mai vesela. NOT!

  2. Esti eroul meu in plm. Acum stiu ca trebuia sa vin cu tine. Ma vei putea uita vreodata?

  3. road movie, de-a dreptul

  4. lovely pictures, though🙂

  5. Din prima poza parca lipseste ceva, nu?

  6. parca. just cant quite put my finger on it😛

  7. Am ras cu lacrimi. Ultima data cand am ras asa a fost la inceputul acestui an. multumesc

  8. suckers!!! aricii stie sa inoata? Dunarea e mare paraliule.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: