Vesti bune din padure

Stiu, dragilor, ca abia puteti dormi cand va ganditi la defrisarile salbatice din tara noastra. Stiu ca scrasniti din dinti, precum ferastraiele Stihl care chiar in aceasta secunda doboara zeci de arbori in Maramures, in Bucovina, in Vrancea, in Bacau, in Salaj sau in Caras-Severin.

Dar am o veste buna. Bucura-te, popor ales!

Ieri, duminica, ma aflam la tara, in Valcea. Subit, am decis sa inspectez situatia din padurea prin care ma plimbam eu cand eram copil. Ce se mai intampla acolo, oare ?

Sa va prezint situatia de acum 20 de ani.

Padurea asta e pe un deal, pe valea Otasaului. In lunca raului sunt parcele cu varza, cartofi si porumb. Acum 25 de ani nu erau. Acolo era un “zavoi”, adica un loc mlastinos, impadurit cu arbusti mici (predomina sangerul) si cu arbori iubitori de umezeala (arini).

Satenii au defrisat zavoiul si au pus varza. Dupa cativa ani, intr-o primavara raul a venit atat de mare (din cauza defrisarilor de mai sus), incat a luat cu el gradinile, cu totul.

Pe atunci, padurea era strabatuta foarte des de oameni. Oamenii treceau pe acolo ca sa-si duca animalele la pascut, ca sa ajunga la fanetele de mai sus, la plantatia de meri, sau pur si simplu ca sa plimbe, cum faceam eu.

Mai nou, satenii sunt cam plecati de acasa. In Italia, mai ales. Nimeni nu se mai duce la fanetele de dupa padure. Nimeni nu se mai plimba de dragul de a se plimba sau ca sa caute ciuperci. Copiii nu se mai duc sa caute ghiocei. Vaci, oi sau capre nu prea mai are nimeni.

Asa ca acum, dupa 20 de ani, am constatat urmatoarele lucruri.

Padurea de deasupra luncii raului creste si se raspandeste, pentru ca oamenii au cam lasat-o in pace. Lunca incepe sa se restranga, lasand loc unui nou “zavoi”.

Daca acum 20 de ani in padure nu traiau decat niste ulii, care isi facusera cuib acolo pentru ca mai multi oameni (printre care si familia mea) incepusera sa creasca porumbei, acum lucrurile sunt altfel.

Potecile oamenilor au disparut complet. Izvorul, amenajat candva cu cateva lespezi, e acum colmatat. Dar padurea e plina de carari ale animalelor. Multe caprioare indraznesc acum sa vina sa bea apa din Otasau. Acum 20 de ani prezenta oamenilor le cam impiedica. Aparitiile caprioarelor erau rare.

In zona a aparut un bursuc, care dormea in vizuina lui. A iesit totusi sa vada cine il deranjeaza, apoi s-a dus inapoi in scorbura. Langa vizuina ocupata am observat si alte movilite suspecte, langa un mal ceva mai inaltat, ceea ce inseamna ca e posibil ca in zona sa traiasca o familie ceva mai mare de bursuci.

Urmele de caprioara erau recente, probabil din seara precedenta.

Stiu ca in zona traiau si multi serpi, care se hraneau probabil cu broastele din rau. Sunt convins ca acum sunt si mai multi, dar nu i-am vazut.

Urme de mistret nu am vazut. Acum 20 de ani arealul lor era limitat la vreo cativa kilometri de sat. Dar nu m-as mira sa apara.

Urcand tot mai mult, am ajuns deasupra unui loc unde ma jucam cand eram mic, sau ma duceam cu vaca la pascut, sau cu oile (intr-o perioada scurta din copilarie, in care am fost si cioban). Locul era defrisat de foarte multi ani, iar curatarea lui era un proces continuu. Oamenii stabilisera o bariera clara pentru padure, cosind iarba si taind puietii de fag. Intr-un timp, locul fusese arat si se plantase porumb.

Acum, tot ce facusera oamenii timp de zeci de ani e aproape pierdut. Padurea s-a intors acolo unde fusese. O buna parte din acest teren e acum acoperita cu salcami (mai demult, erau taiati toti lastarii, fara mila, inclusiv de mine, ca sa nu se raspandeasca).

Putinii pomi fructiferi plantati acolo in urma cu 30-40 de ani sunt acum napaditi de vegetatie, ingropati de tufele de mure si sufocati de presiunea fagilor, care le fura lumina.

Un nuc care stabilea granita pasune/padure s-a dat de partea padurii. Nu cred ca-l mai culege cineva. Probabil a fost uitat.

Mai departe, spre locul numit “La marul searbad” si spre prapastii nu am indraznit sa merg. Poate intr-un episod viitor. Si ma gandesc sa iau si camera foto de data asta. Poate va arat si bursucul.

Deci, bucurati-va! Chiar daca unii oameni distrug padurea prin anumite locuri, la mine la tara ea se extinde.

3 Responses

  1. si fara aparat a fost bine. vorba profei mele de romana, asa frumos a descris poetul, ca parca am fost acolo😀

  2. Mi-a placut aici la tine, m-am simtit ca in Padurea Verde. Stii, desenul ala animal cu Albisoara.

  3. Si mie mi-a placut. Iar zona Valcei este una dintre preferatele mele.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: