Uneori trebuie să te exprimi

Mi-e greu de multe ori să încep să scriu un astfel de articol, de critică. Aș vrea să fiu mai indulgent, în primul rând. Să nu mă dau în stambă, că, de… am și eu defectele mele.

De multe ori mă opresc din scris, renunț la a mai spune ce am de spus, gândindu-mă așa:

– cei care mă citesc nu prea sunt vizați

– cei care sunt vizați nu prea mă citesc

Demersul e, deci, întrucâtva inutil, ca să fiu indulgent.

Mă gândesc și la faptul că spun ceea ce urlă toți, din toate părțile: că e rău, că așa nu e bine, că uite ce fac ăștia. Că, deci, adaug glasul meu cacofoniei criticii.

Dar, uneori, scriu și public, poate pentru că vreau să vadă și alții că nu sunt singuri, că mai există oameni cu judecată în țara asta, că nu suntem toți animale, sau cel puțin nu încă.

Scumpirea biletelor RATB. Ca pretext de discuție. N-are sens, cei mai mulți nu-și iau bilet. Am mers și eu cu RATB-ul, e o mizerie, in sensul că oamenii din el sunt o mizerie. Oameni normali, de altfel. Oameni normali care se înghesuie, care nu se spală, care se îmbrîncesc, care se urcă toți în primul autobuz, deși în spate vine altul gol. Oameni normali, care au ajuns animale, permițând să fie abuzați continuu, zi de zi. Doar în afara României poți merge cu capul sus, îți poți îndrepta spinarea, poți scoate umerii în afară, știind că, în principiu, nu-ți fură nimeni locul la coadă la covrigi sau cine știe ce altă mizerie de-asta mioritică.

Scumpire bilete CFR ? Mai degrabă ar trebui ieftinite, să atragă mai mulți călători și în felul ăsta să sporească încasările. Să judece omul așa: Ok, durează mai mult decât cu autocarul, nu sunt condiții extraordinare, dar dau 3 RON în loc de 25 RON. Nu dau 84 RON în loc de 25 RON. Judec eu greșit ?

Stând în trafic pe Stefan cel Mare, pe la prânz, într-o zi lucrătoare, am avut o revelație. Înghesuiala, aglomerația, așa-zisul ”trafic”, nu există. Nu e ”trafic”. Am văzut totul dintr-o dată ca pe gunoiul răspândit de homeleși dintr-un tomberon. Nu e trafic, e gunoi. Nu sunt mașini, sunt gunoaie aruncate pe stradă. În sensul ăsta.

Advertisements

Portocale mari sau portocale mici?

Stiti si voi cat de greu e sa alegi o portocala. Ele sunt culese de mainile murdare ale locuitorilor tarilor calde, ajung la noi cu vaportul sau cu tirul, sunt acoperite cu fungicide si cu pesticide, cu coloranti portocalii si totusi ne fac cu ochiul.

Dar cum e mai bine? Sa fie portocala mare sau sa fie mica? Ce dimensiune are cel mai bun randament? Care este raportul coaja/fruct?
Acestea sunt intrebari la care stiinta moderna inca nu a raspuns.

Voi demara eu primele cercetari in domeniu.

Grosimea cojii unei portocale variaza in functie de raza portocalei, direct proportional. Facand cateva experimente, am dedus ca media grosimii cojii este de 10% din raza fructului decojit.

De unde rezulta ca volumul cojii este de circa 4 pi R la a treia supra 3 inmultit cu 0,3. Enorm. Aproape o treime din volumul fructului decojit.

Insa grosimea cojii unei portocale nu poate creste la infinit, chiar daca am presupune ca raza portocalei creste la infinit. Sa va explic. Imaginati-va o portocala cu diametrul de 1 metru. Va avea o coaja de 10 centimetri grosime? Ma indoiesc.

Postulez ca grosimea cojii unei portocale tinde catre o limita superioara, respectiv o dimensiune pe care nu o poate depasi. Limita care da si dimensiunea finala a fructului. Este o problema simpla de rezistenta a materialelor. Dupa cum bine stiti, portocalele cresc in copaci. Ele sunt prinse de ramuri cu niste codite. Codita este atasata cojii.

Lasam la o parte faptul ca portocalii sunt niste copaci mici si ca portocalele au niste codite firave. Nu sunt lucruri importante. E posibil ca portocalii sa creasca mai mari. Dar sa-si mareasca grosimea cojii fructelor… sa fim seriosi.

Conform primului meu postulat, raportul dintre grosimea cojii si raza fructului devine din ce in ce mai mic pe masura ce raza fructului creste si grosimea cojii se apropie de limita superioara.

Postulez si ca grosimea cojii unei portocale tinde catre o limita inferioara. Coaja unei portocale nu poate fi mai subtire decat o anumita dimensiune.

Imaginati-va o portocala cu un diametru de 1 centimetru. Va avea o coaja de 1 milimetru? Nici vorba! De fapt, nici nu poate exista o portocala de 1 centimetru diametru, pentru ca ar insemna sa incalce al doilea postulat pe care l-am enuntat, cel al limitei inferioare.

Randamentul unei portocale mici creste pe masura ce raportul dintre grosimea cojii (din ce in ce mai subtire) si dintre raza fructului tinde catre un minim.

Cu alte cuvinte, grosimea cojii unei portocale variaza intre o limita superioara si una inferioara. Exista deci doua randamente maxime. Dar asta numai teoretic, pentru ca imaginati-va cum e sa cojiti 300 de portocale mici ca sa obtineti aceasi cantitate de fruct pe care o obtineti cojind o portocala uriasa. Lucrul mecanic dezvoltat este ridicol de mare in cazul portocalelor mici, chiar daca acestea au un randament coaja/fruct egal cu cel al unei portocale mari.

Cu alte cuvinte, e bine sa fie cat mai mare! Cea mai mare portocala e si cea mai avantajoasa!

Iata raspunsul la una din marile intrebari ale omenirii.

The bwownie

Oh, well… we made a bwownie. The Wabbit and I , that is. It all went splendidly well, at first. Measuring ingredients, melting the chocolate and butter. It worked like a dream. We went for a “half quantities” approach to bwowniedom. The pan had been nicely coated with butter, the mixture had developed a thick, pleasant texture and a wonderful bwown color.

And the oven had been properly pre-heated, of course. And once it was in, we both sighed with immense satisfaction. It was now only a question of time. Of course, I thought that for a “half quantities” bwownie, perhaps it would be wise to also have a “half time” in the oven. But that, as you will undoubtedly learn, was redundant.

It suddenly went horribly wrong. It expanded beyond the rims of the pan and it fell on the bottom of the oven. The Wabbit noticed it at first and she announced me with great anxiety. I went in. I scraped. The Wabbit tasted it and declared it absolutely wonderful, though with a slight aroma of chicken fat.

I inserted another pan, beneath the one in which the bwownie was now errupting like a small vulcano. It proved wise. The smell levels dropped and in about half an hour, we decided the bwownie was cooked.

And it was indeed a wonderful bwownie. Creamy, yet retaining a pleasant crunchiness, due to unmelted peanut butter. Quite sweet, maybe a little too sweet for my taste, but the Wabbit absolutely loved it and that’s all that matters now, isn’t it?

It was not bad for a first bwownie, i guess. And more importantly, I now know how to create the perfect peanut butter and chocolate chips bwownie. Live and learn.

Universul Mini provine din Mini Bang?

Universul Mini

Universul Mini

De ce va mai chinuti cu bannerul ala inteligent din Hotnews? FAIL!

Magazin Artizanat

Canalia va recomanda cu caldura Magazinul Artizanat de pe Str. Academiei, colt cu Campineanu.

Un magazin artizanal in sine, pune in vanzare inclusiv un semn rutier de “Interzis”, tricotat din lana Merinos si e asezat convenabil langa o pravalie de bijuterii si ceasornicarie, care accentueaza aerul ponosit autentic romanesc.

Artizanat

Artizanat

Dotat cu cele mai moderne mijloace de desfacere, Magazinul Artizanat accepta atat Visa, cat si Mastercard, pentru asigurarea unei achizitii cu confort sporit.

Intrarea se face prin Str. Academiei, langa usa fiind montate dispozitive de prindere a steagurilor, ideale pentru sarbatorile nationale, dar si pentru cele religioase.

Magazinul este infratit cu Terasa Doamnei, ambele declarate rezervatii naturale ale kitschului, prostului gust si porcariilor tipic romanesti.

Canalia la analize, prima parte

De ce ar avea o canalie nevoie de analize? Nu se spune ca iarba rea nu piere? Poate ca iarba nu e asa de rea pana la urma, nu?

In primul rand piciorul. Trei radiografii care demonstreaza cat de sanatos e Canalia, cat de perfect se incadreaza femurul in sold, cat de frumos e el chiar si pe interior. Radiologul spune cu o fermecatoare modestie: “Nu exista modificari. Ca novice in traumatologie, pot spune ca poate fi vorba de o relaxare ligamentara”. Cu alte cuvinte, e de la relaxare. Poate ca un stres suplimentar celui provocat de faptul ca nu am lectop m-ar ajuta, m-ar pune pe picioare atat la propriu cat si la figurat.

Ortopedul ma intreaba intelept care picior ma doare, probabil obisnuit ca oamenii pe care ii vede sa aiba intr-adevar dureri, care in cazul Canaliei lipseau aproape cu desavarsire. Stangul, zice Canalia automat. Ortopedul ii manipuleaza piciorul, intreband, Canalia il lasa moale, raspunzand: Acum te doare? Nu. Acum? Nu. Daca fac asa? Deloc. Nu ai nimic. Exclent, zice Canalia, gandindu-se ca a fost vindecat pe loc.

Apoi ortopedul se deda la magie alba, sau mai degraba incearca sa-l vindece pe Canalia prin autosugestie: “Nu ai absolut nimic, asculta-ma. M-ai inteles? N-ai nimic”.

Luciditatea doboratoare pe care Canalia o experimenteaza de 100 de zile, de cand nu mai consuma alcool, se puse insa stavila tentativei.

Placut impresionat de calitatea si rapiditatea serviciilor medicale din tara noastra, Canalia iesi din spital pe prima usa pe care o vazu, destinata probabil femeilor de serviciu, pentru ca se pomeni in curtea din spatele spitalului. Iesi pe usa respectiva pentru ca era deschisa si se simtea aer curat, iar Canalia doborase de trei ori recordul mondial de tinere a respiratiei cat timp se aflase in spital.

In al doilea rand, analizele generale. Promptitudinea personalului din clinica privata fu remarcabila. Dupa o scurta dezbatere asupra rezistentei venei, in clinica facandu-se practic si pariuri pe aceasta tema, Canalia fu intepat, sfatuit sa nu se uite ca sa nu i se faca rau, ceea ce Canalia nega dispretuitor si arogant, apoi i se recolta cam o galeata din sangele sau pretios, pentru ca analizele erau numeroase.

Rezultatele fura obtinute si interpretate seara.

Canalia fu cantarit (88 kile in viu), masurat in inaltime (1.73 m in greaban) si, ceea ce i se paru surprinzator, i se masura si talia. Rezultatele nu-i fura dezvaluite, probabil pentru a-i menaja psihicul fragil.

Tensiunea Canaliei este de 12 cu 8, impecabila din cate am inteles, constituind in sine o recomandare pentru trimiterea pe Statia Spatiala Internationala.

Doamna doctor se uita pe rezultate si exclama bine dispusa: “Sangele e impecabil!”. Speriat putin ca si doamna doctor ar putea dori o galetusa-doua din lichidul negru-lucifer care se numeste Sangele Canaliei, Canalia ofta. Carevasazica spaga vor toti.

Calciul se incadra cuminte in valorile normale, insa magneziul avea nesabuinta de-a fi peste acestea, fenomen rar.

Glicemia se pozitiona la limita inferioara a intervalului de normalitate. Sugar? No, thank you, Turkish! I’m sweet enough!

Colesterolul marit indica reminiscente ale chiolhanurilor porcesti atat publice cat si private la care Canalia obisnuia sa participe, fiind de multe ori amfitrion. Colesterolul bun era totusi in parametri decenti.

Cu alte cuvinte, ulei de masline si peste. De astea are nevoie Canalia acum.

I se prescrisera vitamine, numite Neuromultivit, ceea ce inseamna pratic o noua aluzie la starea de sanatate aparent subreda a Canaliei, care de fapt e doar in neuronii lui. Doamna doctor ii spuse insa ca dieta Canaliei are carente de cereale.

Si totusi, Canalia se simtea slabit. Apatic, fara energie, anemic. Cu toate astea, analizele sunt bune.

De aceea, Canaliei i se va intepa vena din nou, peste vreo 10 zile. Si e convins ca toate rezultatele vor fi exact invers. Calciu mai mult, magneziu mai putin, Glicemie mare, colesterol mic. Canalia va fi mai inalt cu un centimetru, mai slab cu un kil, iar talia mai ingusta cu un centimetru.

Cu creierele curate

Evenimentul zilei ne aduce la cunostinta o stire simpla, rezolvabila printr-un sistem de doua ecuatii cu o singura mare necunoscuta: unde se afla creierul celui care a redactat-o.

Poate ca vor remedia greseala intre timp. “Intre timp” in sensul ca pun poza chiar acum, pana isi ascund ei urmele.

Deci, din cele 16.500 de victime-13.000 de barbati si restul, adica 3500 femei……. aproape 8.000 erau barbati, adica 52% erau de culoare, iar 35 % erau femei. Fantastici barbatii astia. Adica 35% erau femei?

Felicitari evz pentru noua teorie a numerelor. Banuiesc ca 78% dintre cititorii barbati sunt de acord cu ea, iar 45% sunt pur si simplu femei.