George Bush Junior Junior

Mi-am facut testul politic. Ma asteptam sa ies fascist, dar se pare ca e si mai rau. Interventii militare pe tot globul, numai la asta ma gandesc.

You are a center-left social moderate.

My Political Views
I am a center-left social moderate
Left: 1.66, Authoritarian: 0.79

Political Spectrum Quiz

Foreign Policy:

On the left side are pacifists and anti-war activists. On the right side are those who want a strong military that intervenes around the world.

My Foreign Policy Views
Score: 4.61

Political Spectrum Quiz

Cultura

La cultura era de asteptat. Conservator, conservator, conservator. Banuiesc ca am asigurat un loc in partidul Mogulului. Asta daca nu cumva sunt membru deja.

My Culture War Stance
Score: 1.53

Political Spectrum Quiz

Advertisements

Canalia si clasa politica

Ingandurat, Canalia merge incet pe Str. Maria Roseti, constatand ca nu avem inca prim ministru si deci mai are o sansa.

S-ar duce pana la Cotroceni, sa aiba si el niste consultari cu presedintele. De ce nu? Are un trecut nepatat. Bine, a fost pionier si sef de detasament in clasa a IV-a, ba chiar a fost facut pionier din clasa I, din ratiuni politice. De stat, probabil.

Dar nu a turnat pe nimeni. Desi stia cine a spart geamul ala, in ’87. A fost o victima a sistemului. Si cate manuscrise n-a tinut el in sertar pe vremea odiosului?! Zeci de caiete dictando, pline de desene, mai ales ghiocei stilizati, domeniu in care atinsese o virtuozitate inimaginabila.

La Revolutie a fost acolo, tremurand si el in fata televizorului si plangand alaturi de o tara intreaga atunci cand TVR a intrerupt transmisiunea filmului “Ringul” cu Sergiu Nicolaescu si a inceput sa-l de pe Iliescu in direct, incontinuu, obsedant.

A facut tranzitia in prima linie, adica pe bancile scolii. Acolo s-au dat luptele intre generatii, acolo s-a facut adevarata propaganda. Canalia a razbatut si-a invatat inclusiv limba franceza.

El, alaturi de altii, normal, a stat la cozi. A cumparat paine pe cartela. A fost trimis de parinti dupa sifoane. Din nefericire, raportul Tismaneanu nu face aproape nicio referire la copiii care au suferit pe vremea comunistilor cand erau trimisi dupa sifoane.

A mers cu trenul in anii 90, chestie pentru care altii fac si acum terapie la psiholog.

N-a avut blugi. N-a avut desene animate. Dar a avut demnitate.

A strans cureaua cu Ciorbea, a scris poezii o data cu Radu Vasile. A avut vise recurente cu geaca galbena a lui Trutulescu din dosarul Tigareta.

Canalia s-a maturizat impreuna cu intreaga clasa politica. Simte ca toti politicienii ii sunt intr-un fel colegi.

Si-l imagineaza pe Nastase in banca a doua de la geam. Pe Geoana undeva in prima banca, mereu cu mana pe sus.

Basescu e in ultima banca, face avioane si ciupeste colegele de cur. Nu-si face niciodata temele, chiuleste, injura si fumeaza.

Hrebenciuc e fix in mijlocul clasei, la mijlocul randului de pe mijloc. Ca sa poata sa sopteasca in timpul orelor si sa comunice cu toata lumea. Pe la el trec toate fituicile, el transmite si biletele de dragoste. E omniprezent.

Nastase a furat creta si are doua scaune. Pe unul sta el, pe celalalt are ghiozdanul. Se zvoneste ca ar avea de fapt 4 scaune, dar nu stie nimeni unde le tine.

La catedra sta poporul si se face ca nu vede pe nimeni. Ii e tare simpatic Basescu. Ii aduce aminte de propriile nazbatii.

Eu sunt la tabla. O sterg frumos, sistematic. Sunt de serviciu in fiecare zi, pentru ca asa s-a votat in clasa. E lege, trebuie s-o respect.

Vadim a ramas repetent, ceea ce inseamna ca nu o sa mai fie scandal anul asta.

Toti avem probleme cu un individ care da tarcoale scolii. Il cheama Becali, e smecher, are bani, dar n-a fost admis. De ciuda ne injura pe toti.

Asta e clasa politica a Canaliei. O clasa ca oricare alta. Unii intrati pe merit, altii pe pile.

Ajungand pe Magheru, Canalia ofteaza si se gandeste de ce nu ridica si el mana. De ce nu poate fi si el prieten cu Hrebenciuc. De ce i-o ia in fata gangavul de Geoana? Sau ala scutit de la Educatie Fizica, Stolojan?

Sa se mute la alta scoala? Sa-i arda vreo doua palme poporului de la catedra?

Pana una alta, iar e de serviciu. Iar sterge cu buretele si se roaga de Nastase sa-i dea creta inapoi.

Votul tau constituie infractiune

Ma roaga lumea sa votez. Nu la televizor, pentru ca eu nu am televizor.  Asa, direct si personal. Sa mergem, sa ne exprimam. Sa contribuim. Sa votam schimbarea, sa votam continuitatea.

Sa votam contra, sau pentru. Ne-am saturat, sau mai vrem.

Basescu indeamna populatia sa mearga la vot. Duceti-va, frate. Va respect masochismul.

Eu nu ma duc, din spirit civic, asa cum altii se duc din acelasi spirit civic.

Da, stiu toate textele. Ca imi decid soarta aia cu 8 clase, sau tiganii analfabeti. Ca trebuie sa am o opinie, ca votul meu conteaza. Stiu. Sunt perfect constient.

Dar stiu ca pe oricine as vota, rezultatul e identic. Nu e ca si cum ar fi chestiuni de ideologie la mijloc.

Are vreo importanta ce partid e majoritar in Parlament atata timp cat majoritatea e de fapt reprezentata de corupti, de hoti, de banditi?

Cum sa ma duc la vot si sa trimit in parlament un individ care va avea in acel moment si painea si cutitul, taindu-si halci din bugetul la care contribuim toti atat de glorios?

Ar insemna sa fiu instigator, chiar complice. A vota echivaleaza cu instigarea la coruptie, furt si toate celelalte fapte savarsite cu precadere de alesii nostri.

Mai jos aveti cateva articole din Codul Penal care ma impiedica sa merg la vot:

Art. 37. – Participanti sunt persoanele care contribuie la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala in calitate de autori, instigatori sau complici.

Art. 39. – Instigator este persoana care, cu intentie, determina o alta persoana sa savarseasca o fapta prevazuta de legea penala.

Art. 40. – (1) Complice este persoana care, cu intentie, ajuta sau inlesneste in orice mod la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.

Ce aflam de la Bogdan Olteanu

Aflam ca un deputat poate ridica din nou chestiunea cercetarii penale in cazul fostilor ministri Nastase si Mitrea.

Cu alte cuvinte, spre deosebire de Justitie, care ajunge uneori la hotarari definitive si irevocabile, decizia de astazi a Parlamentului, de a nu permite cercetarea penala a celor doi mafioti, poate fi rediscutata.

Nu luati cele de mai sus ca un semn al sperantelor mele.

Olteanu ne spune ca Nastase si Mitrea pot fi santajati de acum inainte, ca PSD si PNL trebuie sa conlucreze strans in toamna.

Ce spune Olteanu mai reflecta si situatia halucinanta in care se gaseste Romania. Ca sa poti ancheta o persoana trebuie sa ceri acordul colegilor de serviciu ai acesteia. La asta se rezuma totul.

Candidatul minciunian

Am fost acuzat recent de Victor Ciutacu (nu fata in fata, pentru ca n-a avut tupeu, ci prin intermediul prietenului comun Jeg) ca manipulez alegerile.

Se pare ca un recent articol al meu a avut un asemenea impact incat prin anumite sectii de votare li s-a precizat alegatorilor ca Sorin Oprescu s-a retras din campanie.

De aceea scriu azi despre candidatul minciunian.

Adevarat va spun voua!
Toti candidatii ar fi trebuit lapidati numai pentru tupeul de care au dat dovada in campania electorala. Timp de 4 ani, daca ai vrea sa vorbesti personal cu primarul despre ceva ti s-ar inchide usa in nas de 365X4+1 ori. In campanie insa, candidatii vin pe strada ta. Iti dau telefoane, te imbratiseaza, iti mangaie copilul pe crestet. Te iubesc. Te vor.

I-am promis lui Ciutacu sa manipulez si alegatorii lui Blaga, pentru a fi echidistant. O voi face.

Dar astazi ne vom ocupa de Oprescu.

Ceea ce am sesizat eu la Oprescu e ca nu e lucid. Nu e un om sanatos la cap. O da numai in baliverne, in anecdote si in bancuri cu doctori.

Are propriile sale legende. A operat politicieni, i-a vazut dezbracati, le-a vazut ficatii la microscop, adica stie foarte bine ce inseamna politica.

A condus vreo doua spitale, iar asistentele il adulau ca niste caini credinciosi. Din punctul asta de vedere Sorin Oprescu e norocos, pentru ca va fi probabil bine ingrijit cand va fi batran si neputincios.

Mi-e absolut indiferent cine iese primar in Bucuresti si ii deplang pe bietii cetateni ca vor continua sa fie abuzati, fie de un Buldog marioneta, fie de un chirurg prieten la catarama cu Ion Iliescu.

Toti candidatii v-au pupat in fund, doar-doar i-ati vota, dandu-le posibilitatea de a fura 4 ani de acum incolo. Bordurile lui Videanu sunt acum la vedere in tot orasul. Totul e pe fata.

Toti v-ar scuipa drept in ochi imediat dupa ce ar fi investiti in functie. Ca alegator, de asta ar trebui sa fii constient in primul rand.

Niciun candidat nu reprezinta un interes de mai bine. Nici Oprescu. Asta trebuie spus raspicat.

Celalalt lucru care trebuie spus pana la urma e urmatorul:

-pana cand constructiile lui Costanda din parcul Bordei (si altele de acest gen) nu vor incepe sa arda in mod misterios

-pana cand indivizii ca Becali, Nastase, Ion Iliescu si alti sute si mii de infractori nu vor fi incarcerati

-pana cand seful statului nu va fi demis pentru comiterea infractiunii de furt calificat

-pana cand averile facute de toti acesti aroganti dupa ’89 nu vor fi confiscate

noi romanii vom ramane niste lichele care merita sa fie furate, mintite si scuipate in ochi.

WordPress imi da Bodu

Somez saitul WordPress sa nu imi mai puna related stories la articole, decat daca e vorba de propriile mele articole.
Ia uite ce cadou deprimant imi face wordpress astazi: un link la mizeriile lui Sebastian Bodu, un politician chel si probabil incompetent.