Sunt extrem de nervos

Voi ma cunoasteti. Credeti ca sunt un tip calm, poate chiar placid. Un mototol, eventual. Nu stiti cat de nervos sunt de fapt. Nu aveti idee ca fierb incontinuu, ca un vulcan.

Sunt foarte nervos. Cum am ajuns aici? M-am saturat.

Fac zi de zi eforturi uriase sa raman calm, sa nu lovesc pe nimeni, sa nu omor, sa nu lovesc alte masini in trafic si asa mai departe. Cred ca am un temperament extrem de violent, o aplecare spre violenta. Par vesel, am haz, chipurile, dar sunt doar un clovn care isi indeplineste obligatiile stipulate in contract, ca sa traiasca.

Am uneori niste stari in care raman blocat minute in sir, imaginandu-mi ce i-as face nenorocitului care m-a agasat, care m-a tratat cu lipsa de respect. Nu cu lipsa de respect, cu batjocura. La coada la benzinarie, la semafor, pe strada, la Finante, la telefon, chiar. Va scutesc de descrieri, detaliile sunt monstruoase.

Iata unde am ajuns. Ma apropii usor usor de crima, de infractionalitate. E adevarat ca ma mai descarc din cand in cand. Mai rup o usa, un dulap. Mai tai un porc.

Recent, presimt ca se accelereaza nu doar probabilitatea sa izbucnesc si sa comit o chestie atroce, o crima savarsita prin cruzimi, in plina strada, ci si probabilitatea sa patesc eu asta.

Mintea mea calculeaza, inconstient, probabilitatea sa fiu lovit de o masina, sa sufar un accident de circulatie ca pieton sau ca sofer, sa fiu agresat de un concetatean pe care l-am deranjat cumva. Sau pur si simplu sa-mi cada in cap un stalp de iluminat incarcat cu cabluri. Mi se insinueaza aceste idei in cap. Oare ar fi mai bine sa trec senin pe langa toate, sa fiu ignorant, sa fiu o oaie care nu pricepe ce i se intampla, pe ce lume traieste? Nu, si ma bucur ca nu e asa.

Stiu, parca as fi un pacient de la boli nervoase. Ce spun eu aici seamana cu simptomele  schizofreniei. Si totusi sunt constient ca am ramas lucid si sunt inca functional. Am reziduuri de conventionalitate care ma ajuta sa supravietuiesc in societate. Am reflexe de politete, de bun simt si de generozitate. Dar pana cand ?

Sa-mi iau o zi libera, sa ma relaxez? Sa dorm putin? N-as putea, pentru ca imi pune tiganul de vizavi manele la maxim. Sa ma duc la munte, undeva? Romanul din camera vecina se uita la OTV si peretii sunt prea subtiri, ca asa e economia. Subtire. Asa ca nu pot. E un cerc vicios.

Oficial, nu prea poti condamna pe nimeni. Ca asa e viata. Astea sunt gusturile, astia sunt oamenii. Dar, de fapt, in sinea mea i-as extermina pe toti. Imi asum pozitia asta. Dar aleg sa ma calmez, sa trec cuminte pe culoarele inguste dintre cladiri si masinile parcate, sa tac si pana la urma sa plec. Sperantele de “mai bine”, de “educare”, de “ajustare, toleranta si intelegere” sunt nerealiste.

Iar problemele, sau mai bine zic batjocura si jaful la care ne supun politicienii sunt o bagatela in ecuatia asta. Sunt derizorii, fata de lucrurile pe care ni le facem unii altora zi de zi. Sau de-asta ni le facem?

Ma intreb cati dintre voi sufera de acelasi sindrom. Cat mai rezistam? Spre ce mergem? Meritam, oare?