Scoal’, lele, de pe căcat, c-ai ID-ul expirat !

Daţi-mi voie să încep prin a mă felicita pentru utilizarea neprecupeţită a diacriticelor, fără de care un ştiutor de carte fără BAC n-ar putea desluşi slova noastră.

În al doilea rând, am aşa o poftă să râd, că prost am mai fost negândindu-mă niciodată până acum: “Băăăăăăăi, dar câţi români mai au buletin valabil ?”. Asta în contextul scoaterii de pe liste a românilor fără act de identitate valabil care erau trecuţi pe listele electorale. Sigur, oamenii aveau drept de vot, eu zic că ar fi trebuit incluşi în cvorum, dar procedural nu aveau. Pentru că decât să te duci să-ţi schimbi buletinul mai bine îţi smulgi singur testiculele cu dinţii, chiar dacă pentru a reuşi asta ar trebui să-ţi faci nişte operaţii chirurgicale în străinătate, să-ţi scoţi câteva perechi de coaste.

În al treilea rând, azi noapte am visat că era la ţară un fel de chef în cinstea mea, un chiolhan cu fripturi haiduceşti, vin şi alte lucruri de-astea sadoveniene. Ei, şi cine crezi că venea pe drum, dinspre ţigănie, cu o chitară ? Hugh Laurie, cântând Swanee River. Şi când a ajuns la poartă nu mai avea chitară, avea un pian, pus în şanţ, la care cânta cu o singură mână şi rânjea fericit. Ei, şi când mă îmbrăţişam eu cu dragul de Hugh, să vezi ce mai aplauda Stephen Fry de pe iarbă. Hugh şi-a lăsat pianul în şanţ, a intrat în curte, iar eu am ştiut că numai pe blogul ăsta aş putea povesti aşa ceva.