Dintre binefacerile casatoriei I

Nimic nu e mai frumos decat o Canalie la casa lui. Eventual si cu mici canalii in jur, cu ochi identici, malefici si scormonitori de sensuri amuzante ale vietii, universului si intregului rest.

Dar, dintre miile, zecile de mii de beneficii ale casatoriei, nu doar un ten formidabil de curat e tinta Canaliei. Ar mai fi si luna saptamana de miere.

Ce este o luna de miere?

Este un concept arhaic, complet golit de continut in zilele noastre, din cauza unor factori considerati in vremea conturarii notinii de luna de miere ca fiind absolut inadmisibili. Ma refer, desigur, la concubinaj si sex premarital.

Si-atunci, ce ne mai ramane noua din luna de miere?

In primul rand, excursia.

In al doilea rand, din luna de miere ne mai raman 7 zile de miere, hai sa zicem 10, dar in general luna de miere a devenit saptamana de miere.

Ar trebui (si ar fi bine) ca saptamana de miere sa fie un prilej de disipare sau atenuare a tuturor tensiunilor, de relaxare, de atingere a unei armonii, inainte de “luarea vietii in piept” de catre cei doi, posibil 3, depinde de intentii.

O saptamana de miere ar trebui, in principiu, sa te faca sa uiti de cat de penibil te-ai simtit la propria nunta, imbracat ca un paun, dansand, participand la ritualuri la care nimeni nu are idee de ce participa si a caror singura explicatie a ramas “asa se face”.

Mai mult, ar trebui ca dupa o saptamana de miere sa te poti intoarce de unde ai plecat cu ganduri mai bune, cu pofta de viata, cu putere de munca si alte asemenea notiuni jenante, care fac gloria limbajului de lemn.

In principiu, casatoria e momentul indeplinirii unor dorinte. Nu mai e vorba de dorinte banale, de genul… sa fac si eu sex. Sau… sa vad si eu o … Nu. Asta era acum 2000 de ani. E vorba de alte dorinte. De genul… sa ajung si eu in Bali. Sau… sa-mi iau un BMW, pentru a relua o gluma mai veche.

Desigur, important e ca ambii soti sa isi indeplineasca o dorinta comuna. Din nefericire, Canalia constata ca el si Iepurul nu au o asemenea dorinta comuna, in afara de a merge intr-o excursie, intr-un loc frumos, care sa nu fie in Romania. Si sa nu fie in Grecia, ca e prea de tot, in Grecia o sa avem timp sa stam o viata intreaga.

O alta binefacere a casatoriei ar fi dezbaterile zilnice asupra unor teme deosebit de importante, cum ar fi “ce mancam azi”, sau “de ce nu ai dus gunoiul”. Dar aceste dezbateri va sunt desigur cunoscute, nu trebuie sa intram in detalii.

Sa ne concentram pe armonie, pace, liniste, destindere pana la coma a nervilor.

Doar 23 de zile

Peste 23 de zile este ziua mea. Implinesc frumoasa varsta de 29 de ani, un numar frumos, superb chiar, pentru ca e prim si eu n-am mai avut o varsta exprimata printr-un numar prim de 6 ani, de cand aveam 23.

De ce ma bucur asa de mult ca vine ziua mea? Sa va explic.

1. Colegii vor strange bani si imi vor lua un cadou. Sper. Eu am cotizat mereu, asa ca ar fi bine sa se revanseze.

2. Iepuru ma duce in excursie. Locatia inca nu o cunosc.

Tot ce stiu e ca mergem cu avionul si ca e la Mediterana. O sa aflu doar pe aeroport. Ce tare!

Voi unde credeti ca ma va duce Iepuru de ziua mea?

Canalia si Iepurul in Balcani

Pentru ca jumatate din cromozomii Canaliei provin din Bihor (cei X) si pentru ca posesorii cromozomilor inruditi cu acestia se afla inca in Bihor, Canalia are marele avantaj de a se putea opri si dormi o noapte in drum spre alte tari civilizate.

Odihnit, Canalia poate pleca apoi spre Budapesta, unde va ajunge dupa aproximativ 4 ore si unde intentioneaza sa manance un papricas. Stie deja locul, a mai fost, i-a placut enorm. Iepurul, incantat peste masura de acest plan, topaie de bucurie chiar in aceste clipe.

Dupa un astfel de pranz, tipic maghiar, Canalia si Iepurul isi vor pune din nou centurile de siguranta si se vor indrepta spre Zagreb, sosind la destinatie dupa alte 4 ore, pentru ca intre Budapesta si Zagreb sunt practic numai autostrazi.

Pentru ca in Croatia se intra cu buletinul, din curtoazie pentru cetatenii unei tari membre UE, statut la care aspira si Croatia din 2003, Canalia si Iepurul nu vor intampina niciun fel de dificultati la granita.

O seara la un hotel cochet (la care Canalia stie deja cum sa ajunga), o dimineata pentru explorarea strazilor Zagrebului, apoi un alt segment al excursiei, pe inca una din cele 10 autostrazi ale Croatiei.

Tinta: Split. Langa Mediterana, aproape de Dubrovnik, aproape de insulele Dalmatiei, cunoscut pentru scoici, melci si alte animale care traiesc in mare.

Primul lucru pe care Canalia intentioneaza sa-l faca dupa ce ajunge la Split e o gluma cu Banana Split, pe care spera sa o aprecieze si Iepurul.

Canalia la pescuit

Cu o seara inainte Canalia se apuca sa-si lustruiasca sculele. De pescuit.

Facu un lung plan mintal al zilei grele care urma. Trezirea, evident la 5. Deplasare scurta Obor, achizitionare momeli si intregire arsenal scule pescuit. Pentru ca are o lanseta, Canalia intentiona sa o foloseasca, iar pentru asta avea nevoie de cosulete pentru pescuit la fund.

Ora 6, plecarea spre obiectiv, cu intregul cazarmament in Citroen, Iepurul in dreapta, dotat cu un biberon mare plin cu cafea.

Ora 7 sosire in obiectiv, ingropare in transee, aruncat unditele, eventual primele capturi spectaculare.

Toporul cu care urma sa le dea morunilor in cap, precum si cutitul special de transare, galeata pentru icre negre, sacul de 50 de kg de sare pentru conservare pe loc, zeci de pungi pentru pestii de sub 1kg, toate fura trecute pe lista imaginara imensa a Canaliei.

Pe langa toate acestea, Canalia isi propuse sa nu uite nici cateva perechi de sosete, un tricou de schimb, tablele, patura, hartie igienica, sticle cu apa, actele masinii, Iepurul si cizmele de cauciuc ale Iepurului.

Canalia se indrepta spre Dunare, unul din visele copilariei lui. Moruni de doua-trei tone, nisetri gigantici, somni monstruosi de 5-6 metri lungime, toate aceste capturi i se plimbau prin fata ochilor cand era mic si nu numai, ba chiar si alaltaieri. Ca sa nu mai vorbim de doborarea recordului mondial la crap.

De obisnuitii guvizi, obleti, platici, carasi si rosioare Canalia uita mereu complet, desi n-a prins niciodata altceva.

In mintea Canaliei, intoarcerea in Bucuresti urma sa fie insotita de o ampla manifestare spontana a oamenilor muncii, Citroenul defiland cuminte pe Calea Giurgiului cu un morun legat cu funii pe acoperis, pe marginea drumului fiind mii de cetateni care aplaudau, ovationau si aruncau ramuri de palmier in fata masinii.

Si acum, faptele.

Trezirea, extrem de dureroasa, inceata, dominata de cascaturi prelungi, intinderi neverosimile si mormaieli ale Iepurului, se petrecu dupa orele 7.

Spre Obor se pleca pe la 9, iar cautarile standurilor cu scule de pescuit si momeli durara cel putin o jumatate de ora.

Piata, plina de tarani, tigani, oraseni si in general oameni enumerati la finalul relatarilor despre participantii la diverse rascoale taranesti. Toti avand in minte doar efectuarea celui mai haotic traseu prin Piata Obor.

Mersul in spirala, mersul cu spatele, in diagonala, pe o traiectorie eliptica, hiperbolica sau gaussiana sunt apanajul glorios al romanilor.

Printre ei, incercand sa-si alunge gandurile pline de imagini cu cocktailuri Molotov explodand, Canalia si Iepurul reusira sa cumpere ce-si propusesera.

Iesira din Bucuresti pe la 9, dupa ce discutara aprins asupra pozitionarii Caii Giurgiului.

Ajunsera rapid inainte de Giurgiu, unde facura stanga spre Oinacu si Gostinu, localitati de frontiera de langa Dunare.

Pe niste drumuri extraordinar de prafuite, ba chiar formate din praf depus de-a lungul mileniilor de invazii ale popoarelor migratoare (ultimul din ele fiind etnicii din Rajahstan, Punjab si Kashmir), ajunsera pe malul Dunarii.

Gasira un loc umbros, intinsera patura, scoasera tot din masina, montara unditele. Prima captura pe la 11, un peste foarte mic, de o specie necunoscuta.

Iepurul se descurca greu de tot cu undita, are nevoie de intense lectii.

Remarcara ca nu au nici bere, nici nimic de mancare, dar au sepci.

Facuta o nota mintala ca data viitoare sa nu mai uite nimic.

Apoi… din neant, ba nu, de pe drumul prafos…. aparura doua masini.

In prima masina se afla o familie cu copii (doua fetite de 5-6 ani, extrem de galagioase). Copiii isi pusera colacele si incepura sa sperie pestii. Pardon, sa se balaceasca zgomotos in Dunare.

Parintii testara sistemul audio, incercand sa afle daca se poate asculta cu succes “Foaie verde maghiran” atunci cand masina se afla in Sectorul B la concertul Metallica. Eu zic ca fara probleme.

Apoi, a doua masina.

Din ea coborara sase persoane surde, care incepura sa comunice intre ele asa cum comunica oamenii care sunt convinsi ca ceilalti nu aud nimic. Urlete, zbierate, strigate.

O a treia fetita incepu sa sperie pestii. De mentionat ca unii pesti erau foarte aproape de mal si sareau dupa muste, infuriindu-l pe Canalia, care nu putea sa-i captureze.

Iepurul, poate si datorita nervilor, rupse undita.

Canalia, poate si datorita nervilor, agata undita intr-un copac, fiind nevoit sa o abandoneze acolo, cu tot cu pluta noua nouta si stralucitoare.

Apoi, un peste mare (morun de peste doau tone, plin cu minim 400 de kg de caviar calitatea 1) rupse montura lansetei.

Canalia nu se dadu batut, schimba montura, lansa din nou, ii explica unei doamne care inota pe langa fir ca “Da, doamna, undita e tot in apa. Pe unde e? Cam pe unde sunteti dumneavoastra, doamna”.

Apoi prinse un guvid, dupa ce mai prinsese un oblete cu undita. Captura totala: 3 pesti, aprox 150 de grame, plus un morun de doua tone scapat aproape de mal.

In acest timp, Iepurul mocnea pe paturica. Canalia ii propuse o frumoasa partida de table, postand lanseta langa el, ca sa nu rateze morunul care avea de gand sa se intoarca, fara indoiala.

In jurul lor se auzeau urlete: “Adusasi, fa, usturoiul?”, “Iesi in pastele ma-tii din apa acum cand iti spun io!”, “Da-i ba, drumu, ca nu musca pe nimeni, ce dracu il tii legat acolo?” “Naaa, adusasi prea multe lemne, ba!”, “Cum e apa?”, “E buna!”, “Mama ce buna e apa!”, “Ba, voi stiti cat de misto e apa?”, “Maaaama, sa fiu al dracu, ce buna e apa!”, “Tu n-auzi fa sa iesi din apa acum?!!”, “Ies cand vreau!”, “Pastele ma-tii de copil!”, “Ba, tu nu te iei de ma-sa, auzi?!”, “Ba, ma iau si de ma-ta, daca ma faci al dracu!”, “Ia ia-te, ma!”, “Fa, va ia dracu pe-amandoua acuma!”.

Mentionez ca oamenii nu erau tigani. Erau doar o familie decenta de romani, intamplator taximetristi. Sau birjari.

Cinci minute mai tarziu, cu portbagajul plin din nou, Canalia si Iepurul se indreptau spre Bucuresti.

Uitasera, din nefericire, o punga cu viermi (sase linguri, aprox. 200 de exemplare) langa locul unde birjarii tocmai se pregateau sa intinda un cort. Sanatate le dorim, atat eu cat si Iepurul. Viermilor si mustelor care vor iesi din ei.

Data viitoare nu vor mai uita nimic, in special gasirea unui loc complet pustiu (adica fara romani sau tigani), respectiv vor parasi teritoriul Republicii Scarboase Romania.

Plec in Grecia

Maine, vineri 13, ma voi imbarca intr-un charter Aegean Airlines, care ma va depune 2 ore mai tarziu in Zakynthos, Insh’Allah.

Detalii veti gasi aici.

Mi-am pregatit deja bagajul si mai am doar de cumparat un slip care sa-mi vina, monstruozitatea pe care o am acum provenind din ceea ce eu numesc “Epoca de grasime”.

Printre lucrurile pe care a trebuit sa le fac inainte de a pleca a fost si scrisul a suficiente articole pentru o saptamana, chestie care m-a cam epuizat nervos.

Abia acum am timp sa studiez cu adevarat ce are insula de oferit. Pana ma intorc delectati-va cu times.ro.

Canalia la manastiri

Canalia a crescut la tara, intr-un mediu sanatos si ar fi avut toate sansele sa ajunga un tanar dezvoltat armonios, daca in viata lui nu ar fi intervenit alimentatia.

In acest weekend Canalia a purces (de origine latina) sa viziteze locurile sale de bastina, obarsia lui fiind una din principalele sale preocupari, in special mistificarile pe aceasta tema, care ii plac in mod deosebit.

Inarmat cu un prieten bun –Criserb– si cu un Iepure cu un Body Mass Index de 19 (uluitor, real si fascinant), Canalia se deplasa cu o viteza medie de 100 km/h spre Ramnicu-Valcea, locul unde Oltul face pauza si mananca niste reziduuri chimice de la Combinatul Oltchim, inainte de a se vomita pe el insusi in Dunare.

Ajuns la parintii sai, Canalia urca Iepurul pana la etajul trei, unde il hrani. Apoi coborara impreuna, luara un taxi si un autocar, ajungand in statiunea balneo-climaterica Baile Govora, un loc de unde foarte multor romani si straini le place sa plece.

Renovarea e cuvantul de ordine. Sau Hotelul Palas are grave probleme cu tencuiala. In fata intrarii secundare a hotelului exista un telefon numai bun pentru spionii care probabil reprezinta singura clientela a hotelului.

Tot in Baile Govora exista si un stadion de fotbal, sport indragit de multe puicute autohtone. Hai Motzi! Paseaza! Da-i pasa cu pintenul!

Mergand pe jos cu Iepurul de mana, Canalia urca incetisor dealul Govorei, sunandu-l din cand in cand pe tatal lui, care ba nu avea semnal, ba nu raspundea, ca si cum ar fi fost la metrou.

O pauza de revigorare si rehidratare fu facuta la renovatul si luxosul hotel Belvedere, unde s-au consumat apa plata si cafea. Apoi ascensiunea continua, iar tatal Canaliei raspunse la telefon si se urca in masina pentru a veni in ajutorul bietilor excursionisti, care apelasera fara succes chiar si la metoda autostopului.

Tatal Canaliei e un om cunoscut pentru promptitudine si excursionistii fura depusi in siguranta pe teritoriul familiei, in curte, unde Mamaia Canaliei ii invita la masa, iar acestia refuzara, preocupati de turismul religios.

In consecinta se deplasara pe jos pana la Manastirea dintr-un lemn, aflata la 1 km distanta. Despre manastire veti citi multe. Are si un muzeu, si un palat, si o bisericuta mica si ticsita cu icoane pe care Iepurul dorea sa le sterpeleasca pentru colectia proprie.

Alte lucruri sunt stiute mai putin. De exemplu, ca in jurul bisericutei sunt multi stejari seculari. Unul a fost taiat si s-a confectionat o masuta din el. In masuta turistii evlaviosi au inceput sa infiga monede. Italienii arunca bani in fantani. Noi ii ingropam in lemne.

Biserica Ortodoxa nu e deloc de acord cu aceste practici, motiv pentru care le-a interzis explicit.

Iata si o famile (probabil) de aviatori care sunt mentionati pe o placuta comemorativa la intrarea in incinta manastirii. Manastirea e sub obladuirea Marinarilor si Aviatorilor. Familia Popescu e compusa din Ciocanel, Oita si Pufi.

Pana sa aiba Kogalniceanu fantastica lui idee de a dezrobi tiganii robi, Manastirea o ducea bine de tot, fiind proprietara unui sat intreg de astfel de sclavi. Satul se numeste acum Dezrobiti. Cetatenii de etnie rroma din acest sat au fost colegi de scoala primara cu Canalia si vor intra in istorie pentru acest lucru.

Ei traiesc in case de genul celei care se vede in imagine.

Impresionat de fascinatia excursionistilor fata de lacasurile de cult, tatal Canaliei ii duse pe acestia la mai putin cunoscuta Manastire Surupatele (satul Canaliei) unde se afla mormintele stra-strabunicii Canaliei din partea strabunicii din partea bunicului din partea tatalui, a strabunicii din aceeasi sursa, si a strabunicului.

Biserica nu o aratam, doar gradina. Canalia a fost aici de Inviere de vreo doua ori, placandu-i mult, mai ales ca satenii ii dadeau lui oul rosu in cazul in care, dupa ce ciocnisera, oul bebelusului Canalie se sparsese in mod regretabil, fapt evidentiat uneori prin lacrimi.

Dupa aceste vizite, Canalia, Iepurul si tatal mai mersera si la Biserica din Colnic, unde se afla inmormantat bunicul Canaliei. Poze nu punem, ca e monument istoric, mai vechi decat cele doua de mai devreme si asezat pe locul unui lacas probabil pagan. Cei cu adevarat interesati pot apela cu incredere pentru detalii.

Canalia si Iepurul mersera apoi la Valcea, la shopping in excentricul Mall sferic din localitate. Apoi dormira.

Fostii vecini ai Canaliei salutara temporara intoarcere a acestuia in oras, scuturand covoarele. Incepuse sa ploua marunt, pentru ca era praf si asta favorizeaza astmul, de care unii iepuri sufera.