Saptamana Patimilor

Buna ziua!

Zic asta pentru ca chiar simteam nevoia s-o spun, nu prea am mai scris, simt cum pierd contactul cu cititorii, caci ce responsabilitatea are un scriitor, daca nu sa scrie? La naiba.

Intram azi in saptamana patimilor. Ieri, de Florii, Isus a intrat in Ierusalim, calare pe un magar. Ierusalimitii l-au primit cu ramuri de palmier si i-au cantat osanale.

Dar ce a facut Isus luni?
Nu avem informatii.

Marti? Nicio informatie

Miercuri? Nimic

Joi? Nu stim nimic pana pe la ora cinei, respectiv Cina cea de Taina. Tot Joi a fost arestat.

Deci, ce-a facut Isus luni, marti si miercuri? Nu ar trebui investigat?

Canalia se intoarce, cu Iepuri

In primul rand, as dori sa mentionez ca cei de la times.ro m-au rugat sa imi imaginez o zi din viata mea ca primar al Bucurestiului. Am decis sa-i ajut si am scris o pagina de jurnal, pe care o veti gasi aici. Votati-ma, daca sunt citit castig o caricatura.

Din pacate nu am ajuns pe panoul de onoare alaturi de alti bloggeri mai renumiti, cum sunt Piticu, Orlando (despre care am auzit ca nici nu e blogger si lucreaza la ProTV) si un individ – Perfidius Smith, care nu stiu cum a ajuns la panou, dar e clar ca are pile pe-acolo.

In al doilea rand, tin sa comunic cititorilor mei ca am fost la tara, unde am remarcat o chestie frapanta. Diferenta intre statia de asteptare veche si cea noua din satul meu.

Iata cum Europa ne prinde din urma cu pasi repezi, iar taranii nostri sunt mai moderni decat credeati.

Ce e si mai frapant insa e diferenta intre noua statie de asteptare din satul de romani (asta de mai sus) si noua statie de asteptare din satul de tigani – sau rudari (adica asta de mai jos):

Dezastrul fu produs de populatia autohtona de tigani in noaptea de inviere, pe care Canalia o petrecu la o manastire discreta, prezentata mai demult, intr-un decor dominat de preotul batran, ragusit si obosit, precum si de cosurile cu pomana pentru morti. Ce e interesant la aceasta manastire e ca in noaptea de inviere tot satul e in cimitir,  aprinzand cate o lumanare mortilor.

Obiceiul de a bea in cantitati mari de Pasti e o caracteristica dominanta a romanilor, insa si a iepurilor, dupa cum se vede in imaginea de mai jos. Faptasul, doborat de alcool, fusese pus in vitrina pentru a fi facut de ras, probabil. Observati cum iepurul constientizeaza in ultimul moment gravitatea faptei si o regreta, spasit.

In aceste conditii, scarbit de gravele tare ale concetatenilor lui, Canalia decise sa se rada in cap si sa se refugieze in propria locuinta, traind in principal cu vegetale, regim care da uneori stari ciudate si chiar transformari fizice ireversibile.

Iata-l pe Canalia in urma saptamanii de monahism:

La cererea generalaaaaa…

Se pare ca pentru a fi apreciat cu adevarat nu e suficient doar sa mori, e necesar chiar sa invii. Evident, nu Canalia e primul, ci Lazar, urmat la scurta distanta de Isus Cristos.

De aceea, cu ocazia Pastelui, voi invia Canalia.

Ah, ce lung somn am dormit, zise el frecandu-se la ochii urdurosi in mod natural, inconjurati de cearcane monumentale, care se pot vedea cu ochiul liber de pe luna, desi ar fi totusi cam greu.

In somnul ei, Canalia infiintase aproximativ 20 de bloguri noi, incercand sa-si creeze o noua identitate. Ii fu insa imposibil, dorul de a se manifesta pe blogul de fata il covarsi astazi. Rugile ardente fura totusi de un minim ajutor. La Zidul Plangerii din Ierusalim se stransesera deja doua tone de ravase cu rugi de genul “Invie, Canalie!”, “Scrie, Canalie!”, “Da-ne ceva!”, “Am nevoie de un milion de dolari”, sau simplu: “Canalie!”.

Prietenii se oferisera sa-i cumpere un domeniu numai al lui (fapt care ar crea alte probleme). Canalia e insa universal. Chiar in aceste momente in Paraguay o grupa de studenti la Litere invata romaneste pentru a-l citi in original, satui de traducerile proaste aparute la editura Gallimard si convinsi ca in spatele randurilor seci in spaniola se ascunde o suculenta iudaica nedescifrata inca.

Canalia, proaspat inviat, cu blogul pe bloguri calcand, are planuri.

Ar dori sa vada Biertanul. Il jeneaza insa lipsa unui autoturism (dotat cu un motor cu combustie interna, evident).

Ar mai vrea sa vada si magnificul litoral al Marii Negre. Aceeasi jena.

Se va indrepta insa cu siguranta (si de sine, si avderbial) catre o curte mare (aprox. 5000 de metri patrati) unde va executa cateva gratare pascale. Ba, mai mult, intentioneaza sa doarma o noapte in casa de la tara, luand cu el sosetele de lana, caciuli, paltoane, pilote, mai multe perne si un iepure odios care i le va fura pe toate cand Canalia o sa adoarma.

Invierea si-o va sarbatori la una din manastirile descrise atat de indescriptibil aici, ducandu-se fericit, evlavios, cu cea mai mare lumanare posibila, calcand peste rurali pentru a fi primul care ia lumina, si plecand scarbit de inghesuiala infernala si miile de talpi pe care si le va lua cand se va lasa cu inconjurat de biserici de trei ori.

Spera insa la intregul aport logistic al tatalui sau, care il va plimba de la o manastire la alta, in cautare de cosuri pline cu bunatati, de care tatal lui e mare amator.