Canalia si razboiul caucazian

Spre deosebire de irakieni,  afghani, vietnamezi, coreeni si alte popoare asiatice pe care le ataca americanii cu predilectie, rusii au invadat zilele astea un popor de caucazieni, adica georgienii.

Ce frumos e sa vezii rusii iesiti in prada. Iata de ce continua ei cu incapatanare sa faca Suhoaie, Miguri, portavioane, submarine si rachete.

Iata ce inseamna independenta Kosovo, instalarea scutului racheta in Polonia si Cehia, dar mai ales prezenta conductelor de petrol care evita Rusia si Iranul.

Dupa ce Rusia va termina cu Georgia, nestingherita nici de ONU, nici de Bush, nici de China si nici de nimeni, Europa se va trezi si mai dependenta de robinetele rusilor.

Si, daca ma uit mai atent pe Google Earth, urmatorul pas logic pentru contracararea expansiunii americane il reprezinta consolidarea zonei tampon numita Republica Moldova.

Canalia si evolutia ideilor

Desi e urban de 18 ani, Canalia e in strafundurile fiintei lui un taran, mult mai inclinat spre universul lui Newton decat spre al lui Einsein, ca sa nu mai spunem de cel al lui Hawking. Cu toate ca le intelege, le respecta si constientizeaza avantajele universurilor din urma, simplitatea si bunul simt al universului lui Newton il atrage ca un fier (Canalia fiind recunoscut pentru proprietatile sale magnetice).

Instinctiv, ca si tatal lui, Canalia s-ar retrage la tara, tratand problema cresterii preturilor la alimente de o maniera solida, rurala: cultivarea propriei mancari.

Canalia viseaza o camara plina cu alimente conservate, vinete la borcan, zacusta de zece feluri, incusiv reteta cu fasole de la rudele lui din Bihor. Aspira la un beci ticsit cu funii de ceapa si usturoi, cu lazi pline de cartofi, mere, pere, cu butoaie pline de rachiu de prune, de zarzare, de piersici.

Oale mari pline cu carne de porc afumata in untura, garnite cu carnati, plimbe cu carnati uscati, cu jambon, cu slanita afumata, albii in care slanina la saramura cu boia dospeste cuminte, luandu-si atata sare cat ii trebuie, asa cum bine l-a invatat tatal sau.

Pe toate acestea le cunoaste bine Canalia, din copilarie, cand camara si beciul erau omniprezente, el plimbandu-se prin curtea plina de pericole nevazute, dar si din viata mai recenta, cand le simte acolo, la tara, comunicand cu el de departe: vino, Canalie, administreaza-ne; umple-ne rafturile, aranjeaza-ne borcanele cu muraturi, pitroceste-ne varza, mai muta randurile de carnati ca sa ia aer si pe sub, sa nu mucegaiasca, doamne fereste.

Dar astea sunt nimicuri pe langa imensele planuri egoist-agricole pe care le ticluieste Canalia in mintea lui.

Ar vrea ca un litru de benzina sa coste cat un gram de aur, iar un gram de zahar cat un hectar de teren in centrul Bucurestiului. Atunci nu ar mai avea nicio scuza, s-ar indrepta linistit, chiar si pe jos, catre camarile, beciurile si rasadnitele copilariei lui.

Pe langa toate cele descrise mai sus, Canalia ar avea si delicatese. Ar avea rate, pe care le-ar consuma cu varza sau in aspic, gaste pe care le-ar jumuli sa-si faca perne, le-ar scoate ficatii si i-ar conserva in borcane.

Ar vrea crapi, stupi de albine, ridichi de luna, sfecla rosie, livezi si fanete. Ar avea vaci pentru lapte, oi pentru lana, carne si branza.

Din nefericire, toate acestea sunt placute doar in mintea nostalgica, urbana, a Canaliei.

In mintea taraneasca, cu bun simt a Canaliei, factorul “munca fizica sustinuta” e prezent, spre deosebire de mintea lui urbana. E nevoie de multa munca pentru a avea toate acestea, dar si odihna de dupa merita.

Niciodata nu a dormit Canalia mai bine decat dupa o zi la strans de fan sau la carat pietre, carat apa, strans nuci, prune sau porumb.

In obsesia noastra pentru bani, mobila de la Ikea si masini cu volan “in piele”, uitam sa mai tragem cu ochiul la ce facem de fapt. Mai ales la ce ar trebui sa facem. Pana acum Canalia nu a descoperit alte sensuri ale vietii in afara de supravietuire si inmultire. Foarte probabil nici nu exista altele. Progresul inseamna o educatie mai buna, masina (sau unealta) mai buna fiind un rezultat subsidiar. Asa e mintea Newtoniana a Canaliei.

In mintea de la Einstein citire, Canalia se preocupa de interactiunile sociale in lumea crizei care urmeaza. Pentru ca urmeaza o criza, simtita asa de bine de tatal lui. Aici lucrurile sunt difuze, neclare, doar familia ramanand pe locul intai, toate celelalte notiuni fiind nesemnificative, relativ.

De Hawking nici nu ne legam azi. E prea complex si complet inutil. Ce sens mai are un univers personal, cu impliniri de genul: vazut Seychelles, placut enorm, sau: pietrele de la Machu Pichu sunt reci, verzi si uscate?

Sa ramanem deci concentrati pe supravieture si inmultire, intr-o era in care romanii cred ca le sta bine sa creada ca bunastarea si confortul constau intr-un volan “in piele” si mobila de Ikea. Danezilor, suedezilor, germanilor le sta bine, intr-adevar. Si pentru ei asta inseamna confort.

Ceea ce nu pricep romanii (ca natiune) e ca importam alimentele din tari ca Franta, Italia si Spania, unde ele sunt produse de romani (care lucreaza ca sclavi pe plantatie). Si asta in conditiile in care potentialul agricol al Romaniei e ceva mai mare decat al Spaniei, de exemplu.

El-Zorab

M-am gandit mult la poezia El-Zorab, pe care o citeam cand eram mic, impreuna cu alte poezii patriotice scrise de Cosbuc.

Insa abia recent am inteles mai bine ce s-a intamplat de fapt in poezia respectiva. Un caz rar.

Pe scurt:

La pasa vine un arab. Cu un cal de vanzare. Salaam! Salaam! (nu de cal, asa se saluta ei).

Arabul promoveaza calul, dar in gand. Se gandeste cat de tare e El-Zorab, cat de frumos etc. Probabil incercand sa-i comunice telepatic pasei avantajele produsului pe care incerca sa-l comercializeze.

Pasa zice: misto cal, sa n-am parte. O mie de techini e bine?

Arabul insfaca punga cu techinii, considerandu-se norocos. Vai, ce pret bun am luat pe el. Face doi pasi, in timp ce reconsidera beneficiile pe care i le aducea calul. Are o epifanie. Vrea calul inapoi, propunandu-i pasei sa-i returneze banii. Pasa il ameninta ca-l da in judecata, apoi isi aduce aminte ca el e judecatorul suprem si il ameninta ca-l elimina.

Arabul il asasineaza pe El-Zorab. Sfarsit.

Secolul XX-XXI.

La americani vine un arab. Ia uite, fratioare, ce petrol misto am!

Cat iti dau pe el, barosane?!

Da-mi de niste tancuri, de niste rachete si de restul grenade de mana.

Arabul reanalizeaza beneficiile petrolului. Considera ca americanii il fura.

Americanii zic: mars de-aici, te-mpusc etc.

Arabii darama World Trade Center. Asa mai merge.