Pasiunea mea, cultura si jazzul tiganesc

Azi-noapte m-am dezlantuit, pur si simplu. Am ascultat manele pana pe la 3 dimineata.

Ati remarcat cumva subtilele modificari ale manelelor? Nu mai sunt ce erau odata. S-a terminat cu dusmanii, banii, valoarea. A aparut jazzul tiganesc.

Mult mai complex si cu siguranta un mare pas inainte spre o cultura total tiganeasca.

Micky, vecinul meu tigan si proprietarul carciumii tequilla a organizat o nunta sau un botez. Nu stiu exact despre ce era vorba. A fost cu strigare. 100 de euro, 100 de euro. Slabut.

De ce nu am chemat Politia, cum am facut data trebuta? Nu are sens. E inutil.

De ce m-am abtinut si nu i-am aruncat cu o piatra in geam? Pentru ca m-ar omori tiganii. Nu m-am gandit nici o clipa ca mi-ar face Politia ceva. Politia nu face nimic in Romania.

Concluziile mele?

Pe planeta asta exista o singura natiune mai dezgustatoare decat tiganii. Natiunea romana, care le permite tiganilor sa traiasca aici.

Ce face un om cand se confrunta cu problema daunatorilor? Ia masuri. Starpeste.

Ce face romanul cu daunatorii? Ii pupa in bot si joaca pe manele alaturi de ei.

Canalia, tiganii si Politia Romana

Dupa ce acum un an si ceva Canalia suna la Politie pentru ca un dobitoc parcase aiurea si-i blocase decapotabila, iata ca aseara fu nevoie sa apeleze din nou la serviciile politistilor.

Pe str. ……..la carciuma de tigani a lui Micky, pe care eu si Iepurul il numim asa pentru ca are un Q7 cu numarul MCY, se desfasura duminica seara un chef tiganesc.

Muzica, absolut impresionanta. Nici vorba de dusmanii, banii, valoarea, smecheria sau masina de barosan. Erau ceea ce banuiesc ca se cheama manele. O muzica tiganeasca decenta, o voce placuta. Insa totul era la maxim, de parca eram la un concert pe stadion.

Am incercat sa ne uitam la un film, am inchis geamurile desi era inabusitor de cald iar afara adia o briza placuta.

Pana nu am mai rezistat si am sunat la 112. Am cerut la Politie si am vorbit cu dispecerul. “Doresc sa anunt ca pe ………. e un chef tiganesc monstruos”, spuse Canalia calm, demn si determinat. “Va rog sa trimiteti un echipaj”.

“Sigur, sigur, mai spuneti o data unde. Unde e asta, domne? Asa? La intersectia cu… aha, aha. Trimitem.”, zice afabil dispecerul de serviciu.

Neincrezator, Canalia ceru inca o confirmare, pe care o primi. Si se duse sa se mai uite pe geam, cantarind din ochi pietrele de calcar aduse de la mare. Geamurile lui Micky erau o tinta mult prea usoara. La fel si Q7, de altfel, ca sa nu mai zic de gloata tiganeasca stransa in fata portii carciumii.

Intre timp, Iepurul ii arata ca un tigan are o sabie.

Nedorind ca vizita politistilor sa se transforme intr-un macel, Canalia suna din nou:

“Am sunat mai devreme… cheful tiganesc… da, da…. sa stiti ca unul din tigani are o sabie mare si o agita. Nu stiu daca se incaiera, dar va rog sa avertizati echipajul, sa nu fie surprinsi”.

Dispecerul nota totul.

Politia veni, avura loc discutii, muzica fu data mult mai incet.

Canalia urmarea totul din intuneric. Isi nota si el numarul masinii, pentru a putea verifica cine era de serviciu in noaptea aceea pe masina respectiva.

Dispecerul suna si-i spuse ca echipajul nu a gasit obiectul plangerii.

“I-auzi”, zice Canalia. “Carevasazica baietii din masina B 51 HKS, care tocmai au vorbit cu tiganii declara ca asa era muzica de cand au venit ei si ca nu a fost data adineauri mai incet? Eu zic ca baietii cam mint.”

Apoi, dispecerul continua:

-Dumneavoastra ati facut doua sesizari. Una ca e muzica tiganeasca si a doua ca e cineva care agita o arma alba.

-Da, o sabie mare, confirma Canalia, naiv. Si nu m-am plans de muzica tiganeasca, am zis doar ca e prea tare si nu pot sa dorm.

-Si il puteti descrie pe cel cu sabia? Sau in ce masina s-a urcat?

-E un tigan inalt si gras cu sabie si e inauntru, nu cred ca a plecat cu nicio masina. Adineauri era inauntru.

-Va multumim. Buna seara.

Evident, dupa plecarea politistilor tiganii imputiti (da, domnule presedinte, tigani imputiti) au dat muzica la maxim.

Canalia, exasperat, nu ceda. Iepurul isi pusese dopuri in urechi si incerca sa doarma. Dar Canalia nu.

Asa ca suna din nou la 112 si ceru cu Politia.

“Buna seara. Imi cer scuze ca va deranjez din nou, dar altceva mai bun nu am de facut, din moment ce nu pot sa dorm. Da, cheful tiganesc. Da, multumesc”. Canalia vorbea mai calm ca niciodata, fierband insa de furie si calculand daca ar fi mai bine sa faca cocktailuri molotov din alcoolul de prin casa sau sa mearga pana la Petromul de pe Tudor Arghezi si sa cumpere doi litri de benzina.

Nu fu nevoie. Politia veni si cheful inceta total. Multumesc Politiei Romane. Iata ca isi fac datoria din nou.

Nu ezitati, sunati la politie oricand aveti de-a face cu tiganii. Trebuie sa se rezolve cumva. Insistati, insistati, insistati.

De fapt, sunati la politie ori de cate ori vedeti un tigan. Vad ca spre asta ne indreptam.

Canalia la pescuit

Cu o seara inainte Canalia se apuca sa-si lustruiasca sculele. De pescuit.

Facu un lung plan mintal al zilei grele care urma. Trezirea, evident la 5. Deplasare scurta Obor, achizitionare momeli si intregire arsenal scule pescuit. Pentru ca are o lanseta, Canalia intentiona sa o foloseasca, iar pentru asta avea nevoie de cosulete pentru pescuit la fund.

Ora 6, plecarea spre obiectiv, cu intregul cazarmament in Citroen, Iepurul in dreapta, dotat cu un biberon mare plin cu cafea.

Ora 7 sosire in obiectiv, ingropare in transee, aruncat unditele, eventual primele capturi spectaculare.

Toporul cu care urma sa le dea morunilor in cap, precum si cutitul special de transare, galeata pentru icre negre, sacul de 50 de kg de sare pentru conservare pe loc, zeci de pungi pentru pestii de sub 1kg, toate fura trecute pe lista imaginara imensa a Canaliei.

Pe langa toate acestea, Canalia isi propuse sa nu uite nici cateva perechi de sosete, un tricou de schimb, tablele, patura, hartie igienica, sticle cu apa, actele masinii, Iepurul si cizmele de cauciuc ale Iepurului.

Canalia se indrepta spre Dunare, unul din visele copilariei lui. Moruni de doua-trei tone, nisetri gigantici, somni monstruosi de 5-6 metri lungime, toate aceste capturi i se plimbau prin fata ochilor cand era mic si nu numai, ba chiar si alaltaieri. Ca sa nu mai vorbim de doborarea recordului mondial la crap.

De obisnuitii guvizi, obleti, platici, carasi si rosioare Canalia uita mereu complet, desi n-a prins niciodata altceva.

In mintea Canaliei, intoarcerea in Bucuresti urma sa fie insotita de o ampla manifestare spontana a oamenilor muncii, Citroenul defiland cuminte pe Calea Giurgiului cu un morun legat cu funii pe acoperis, pe marginea drumului fiind mii de cetateni care aplaudau, ovationau si aruncau ramuri de palmier in fata masinii.

Si acum, faptele.

Trezirea, extrem de dureroasa, inceata, dominata de cascaturi prelungi, intinderi neverosimile si mormaieli ale Iepurului, se petrecu dupa orele 7.

Spre Obor se pleca pe la 9, iar cautarile standurilor cu scule de pescuit si momeli durara cel putin o jumatate de ora.

Piata, plina de tarani, tigani, oraseni si in general oameni enumerati la finalul relatarilor despre participantii la diverse rascoale taranesti. Toti avand in minte doar efectuarea celui mai haotic traseu prin Piata Obor.

Mersul in spirala, mersul cu spatele, in diagonala, pe o traiectorie eliptica, hiperbolica sau gaussiana sunt apanajul glorios al romanilor.

Printre ei, incercand sa-si alunge gandurile pline de imagini cu cocktailuri Molotov explodand, Canalia si Iepurul reusira sa cumpere ce-si propusesera.

Iesira din Bucuresti pe la 9, dupa ce discutara aprins asupra pozitionarii Caii Giurgiului.

Ajunsera rapid inainte de Giurgiu, unde facura stanga spre Oinacu si Gostinu, localitati de frontiera de langa Dunare.

Pe niste drumuri extraordinar de prafuite, ba chiar formate din praf depus de-a lungul mileniilor de invazii ale popoarelor migratoare (ultimul din ele fiind etnicii din Rajahstan, Punjab si Kashmir), ajunsera pe malul Dunarii.

Gasira un loc umbros, intinsera patura, scoasera tot din masina, montara unditele. Prima captura pe la 11, un peste foarte mic, de o specie necunoscuta.

Iepurul se descurca greu de tot cu undita, are nevoie de intense lectii.

Remarcara ca nu au nici bere, nici nimic de mancare, dar au sepci.

Facuta o nota mintala ca data viitoare sa nu mai uite nimic.

Apoi… din neant, ba nu, de pe drumul prafos…. aparura doua masini.

In prima masina se afla o familie cu copii (doua fetite de 5-6 ani, extrem de galagioase). Copiii isi pusera colacele si incepura sa sperie pestii. Pardon, sa se balaceasca zgomotos in Dunare.

Parintii testara sistemul audio, incercand sa afle daca se poate asculta cu succes “Foaie verde maghiran” atunci cand masina se afla in Sectorul B la concertul Metallica. Eu zic ca fara probleme.

Apoi, a doua masina.

Din ea coborara sase persoane surde, care incepura sa comunice intre ele asa cum comunica oamenii care sunt convinsi ca ceilalti nu aud nimic. Urlete, zbierate, strigate.

O a treia fetita incepu sa sperie pestii. De mentionat ca unii pesti erau foarte aproape de mal si sareau dupa muste, infuriindu-l pe Canalia, care nu putea sa-i captureze.

Iepurul, poate si datorita nervilor, rupse undita.

Canalia, poate si datorita nervilor, agata undita intr-un copac, fiind nevoit sa o abandoneze acolo, cu tot cu pluta noua nouta si stralucitoare.

Apoi, un peste mare (morun de peste doau tone, plin cu minim 400 de kg de caviar calitatea 1) rupse montura lansetei.

Canalia nu se dadu batut, schimba montura, lansa din nou, ii explica unei doamne care inota pe langa fir ca “Da, doamna, undita e tot in apa. Pe unde e? Cam pe unde sunteti dumneavoastra, doamna”.

Apoi prinse un guvid, dupa ce mai prinsese un oblete cu undita. Captura totala: 3 pesti, aprox 150 de grame, plus un morun de doua tone scapat aproape de mal.

In acest timp, Iepurul mocnea pe paturica. Canalia ii propuse o frumoasa partida de table, postand lanseta langa el, ca sa nu rateze morunul care avea de gand sa se intoarca, fara indoiala.

In jurul lor se auzeau urlete: “Adusasi, fa, usturoiul?”, “Iesi in pastele ma-tii din apa acum cand iti spun io!”, “Da-i ba, drumu, ca nu musca pe nimeni, ce dracu il tii legat acolo?” “Naaa, adusasi prea multe lemne, ba!”, “Cum e apa?”, “E buna!”, “Mama ce buna e apa!”, “Ba, voi stiti cat de misto e apa?”, “Maaaama, sa fiu al dracu, ce buna e apa!”, “Tu n-auzi fa sa iesi din apa acum?!!”, “Ies cand vreau!”, “Pastele ma-tii de copil!”, “Ba, tu nu te iei de ma-sa, auzi?!”, “Ba, ma iau si de ma-ta, daca ma faci al dracu!”, “Ia ia-te, ma!”, “Fa, va ia dracu pe-amandoua acuma!”.

Mentionez ca oamenii nu erau tigani. Erau doar o familie decenta de romani, intamplator taximetristi. Sau birjari.

Cinci minute mai tarziu, cu portbagajul plin din nou, Canalia si Iepurul se indreptau spre Bucuresti.

Uitasera, din nefericire, o punga cu viermi (sase linguri, aprox. 200 de exemplare) langa locul unde birjarii tocmai se pregateau sa intinda un cort. Sanatate le dorim, atat eu cat si Iepurul. Viermilor si mustelor care vor iesi din ei.

Data viitoare nu vor mai uita nimic, in special gasirea unui loc complet pustiu (adica fara romani sau tigani), respectiv vor parasi teritoriul Republicii Scarboase Romania.