Odă lui Andrei Pleşu

Sigur, există mulţi români care îl apreciază pe Andrei Pleşu. Canalia e, întâmplător sau nu, unul din ei. Dar ce înseamnă să-l apreciezi pe Andrei Pleşu? Să-i citeşti textele? Să-i cumperi cărţile? Să zâmbeşti la editorialele lui? E suficient? În mintea Canaliei, nu. Ca să arăţi cuiva cât de mult îl apreciezi, fă-i o odă. Iată oda cu care Canalia l-ar pândi pe Andrei Pleşu în faţa intrării în restaurantul Zexe de pe Icoanei.

Domnule Pleşu,

Sunteţi oţelul înalt aliat a cărui fulgerare albastră despică oroarea non-valorii româneşti şi afirmă puternic şi răspicat, ca un maistru de uzină, crezul elitist al celor puţini şi bravi.

Cultural vorbind, domnule Pleşu, sunteţi un imaş al lucidităţii, fâneaţa gândirii, întinsa holdă a cunoaşterii, un arhanghel al condeiului şi ştiu că n-aţi precupeţit niciun efort intelectual atunci când aţi sădit livada gnoseologică al cărei straşnic păzitor sunteţi. De sub stropitoarea atât de generoasă a minţii voastre răsar stolonii conştiinţei pe glia cenuşie a cortexului dumneavoastră atât de cerebral!

Despre etică, ce să mai vorbim. Sunteţi cel dintâi fiu al ei. Dacă etica ar fi un partid, aţi fi secretarul său general. Sunteţi un general în labirintul exprimării, un satrap al cuvântului şi un colhoznic fruntaş al filosofiei. Sunteţi o idee ce s-ar fi născut chiar dacă Big Bang-ul nu s-ar fi produs. V-aţi întrebat vreodată dacă nu cumva sunteţi Dumnezeu?

Pisica moartă la popa la poartă, tradiţie uitată

Locuim lângă popa. Nu gard în gard, ne desparte un vecin comun schizofrenic. Nu fac metafore, doar descriu amplasamentul cadastral. Azi am găsit o pisică moartă lângă generatorul blocului. L-am sunat pe administrator, care n-a părut deloc şocat şi mi-a spus că “probabil nebunul a aruncat-o”. Întrebarea mea e de ce nu a dus nebunul pisica moartă la popa la poartă. Uităm cine suntem.

Din culisele vieţii unui sportiv

Am început să merg la sală joi, 10 Ianuarie, 2013. Acum 5 zile. De atunci parcă au trecut ani. M-am schimbat foarte mult. Nu mă refer doar la aspectul fizic, sau tonusul muscular, sau faptul că am slăbit aproape 2 kilograme, după ce am fost la toaletă.

Mă refer, desigur, la schimbările de personalitate, la schimbările profunde asupra stilului meu de viaţă. Programul riguros de exerciţii, mesele frugale, la ore fixe, chiar şi duşurile mai frecvente, toate acestea au lăsat asupra mea o amprentă de neşters. Mă întrebam când voi fi considerat sportiv, sau când mă voi putea considera eu însumi un sportiv. Mi-am dat seama că laurii, medaliile, aplauzele, sau ploile de confetti sunt un văl al Mayei şi că adevăratul etalon e altul. Am ştiut că sunt sportiv atunci când băiatul de serviciu de la Animal Kingdom a dat cu mopul şi lângă vestiarul meu, nu doar lângă vestiarele colegilor mei culturişti sau asasini plătiţi.

Acum, după atâtea şi atâtea ore petrecute împreună, eu şi banda mea de alergat, pe care am botezat-o Hillary, ne înţelegem ca un turc cu pistolul lui.

Cu Mein Kampf în căşti, călcând apăsat pe Hillary, pe nivelul maxim de înclinaţie, la 6 km/h, Canalia transpiră pentru diverse idealuri, exprimând prin sportivitatea lui năzuinţa de veacuri a grăsanilor de a deveni supli şi de a cuceri lumea.

Canalia turcească

Ca să se autopedepsească pentru că nu ştia cum se dă bună ziua pe turceşte, Canalia s-a dus glonţ la Institutul Cultural Turc Bucureşti şi s-a înscris la cursurile de limba turcă. După ce a completat formularele, în care dădea informaţii personale şi explicaţii pentru subita lui dragoste pentru marea cultură otomană, Canalia a aşteptat şi a tot aşteptat să fie sunat şi chemat la cursuri. Marţi minunea s-a împlinit. Telefonul a sunat şi Canalia a fost invitat. Mai precis luni, la 18:30, la Centrul Cultural Iunus Emre de pe Vasile Lascăr.

Până la vară, când o să se ducă la Istanbul, Canalia speră să înveţe măcar pronunţia perfectă pentru Merhaba, adică bună ziua pe turceşte. Că pentru restul, vorba aia, sunt aceleaşi cuvinte: sugiuc, chioftea, halva, bostan, şuberek, kebap, bacşiş.

Între timp benim adîm Canalia ve koparmamak.

Despre lecţii, manuale şi atmosferă generală în episodul următor. Cei interesaţi pot intra pe site-ul oficial al Centrului.

Canalia sportivă, episodul pilot

Vanghelis. Chariots of Fire. Eu pe o bandă, asudând ca un porc, la sala de fitness Animal Kingdom, care se numeşte aşa probabil datorită câinilor care se încălzesc la soare la parter. Da, aceiaşi câini care l-au atacat pe Canalia de câteva ori, dar care l-au uitat.

Canalia intră, dădu ticheţelul roşu cu numele lui scris extraordinar de citeţ, luă cheia vestiarului 25 şi pătrunse timid în lumea sportivilor. Fiind modest, îşi pusese nişte chiloţi. Pentru că n-a avut timp să meargă la Decathlon să-şi cumpere un echipament adecvat, îşi adusese nişte tenişi gri de stradă, dar spălaţi în prealabil acasă, că nu e frumos să vii la sală cu rahat de câine pe tălpi.

După echipare Canalia apăsă curajos clanţa sălii unde se află aparatele. Împinse îndrăzneţ, să-şi facă o intrare masculină, ca să evite eventualele violuri la duşuri de după antrenamente. Fu cât pe ce să rupă uşa de termopan, care se deschidea prin tragere, nu prin împingere. Puţin jenat, Canalia intră, fără să se uite în ochii nimănui. Vederea periferică îi indică trupul unei femei undeva în dreapta, dar nici măcar nu schiţă vreo întoarcere, ca să nu sperie biata femeie, care s-ar fi gândit automat “Doamne, încă un gras obez şunculos de la BGS venit să se holbeze la mine”.

Canalia se îndreptă spre a treia bandă, îşi puse prosopelul roşu la îndemână şi se orientă, fiind prima lui întâlnire cu un aparat de fitness.

Metodic, Canalia începu cu o încălzire de 10 minute pe bandă, la o viteză de 4,5-5 km/h. Să-şi dezmorţească slăninile. Era decis să urmeze sfatul lui Eftimie, coleg şi cunoscător într-ale fitnessului, care îi spusese să nu exagereze cu efortul, pentru că dacă se dedă la exerciţii serioase întregul corp slăninos al Canaliei ar urma să se transforme şi să aibă uniform textura cefei de porc, cu inserţii de muşchi prin grăsime, gând la care Canalia oftă pofticios, parcă simţind senzaţia cartofului prăjit care ar însoţi un asemenea festin.

După încălzire, Canalia îndrăzni o alergare scurtă, de circa 100 de metri, mai mult ca să vadă cum e. Trecu apoi la primul antrenament serios, climber trek, cu suişuri şi coborâşuri, cu viteză de 5,5-6 km/h şi două scurte alergări pe porţiunile orizontale.

După un antrenament continuu de 50 de minute, Canalia se opri modest, ca o Şeherezadă cardio, se duse la vestiar, unde se palpă, să vadă cât a slăbit, speriindu-i pe doi băieţi care se schimbau.

Bilanţul: 4,5 km, vreo 350 de calorii arse (date aproximative) şi o senzaţie bizară că lumea merge înapoi la coborârea de pe bandă.

Cât priveşte Regatul Animalelor, sau Animal Kingdom, e curat, duşurile merg, vestiarul e foarte plăcut, iar regele animalelor, leul, rage undeva pe la etajul 2, în sala de kick-boxing.

Despre dieta Canaliei într-un episod viitor.